Data publicării:
Alegerile din Franța, aruncate în aer de OLAF: Marine Le Pen, acuzată de deturnare de fonduri
Procuratura din Paris a comunicat duminică agenţiei dpa că a primit un raport din partea OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă) în care Marine Le Pen, candidata de extremă dreaptă la preşedinţia Franţei, este acuzată de deturnare de fonduri.
Procurorii examinează în prezent documentul emis în 11 martie.
Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în care Le Pen se confruntă direct pentru a doua oară cu actualul preşedinte, Emmanuel Macron, va avea loc în 24 aprilie.
Avocatul lui Marine le Pen spune că faptele ar putea să fie comise fără știrea clientei sale
Site-ul de investigaţii Mediapart a publicat sâmbătă fragmente din raport, în care OLAF precizează că este vorba de fonduri europene în valoare de 137.000 de euro, pe care se presupune că Le Pen le-a deturnat în timpul mandatelor ei de eurodeputată, între 2004 şi 2017.
Avocatul politicienei, Rodolphe Bosselut, citat de Mediapart, a respins acuzaţiile, iar Le Pen şi-a rezervat dreptul de a-i acţiona în instanţă pe foştii ei asistenţi sau furnizori de servicii care ar putea să fi comis fapte penale fără ştirea ei.
Bosselut a criticat momentul în care au apărut dezvăluirile, cu numai o săptămână înaintea scrutinului decisiv.
Prejudiciu total de aproape 500 000 euro făcut de partidul Rassemblement National
Potrivit Mediapart, raportul OLAF se referă şi la alţi foşti europarlamentari din Adunarea Naţională (RN, Rassemblement National), formaţiunea politică franceză care o susţine pe Marine Le Pen: tatăl acesteia, Jean-Marie Le Pen, fostul ei partener, Louis Aliot, şi Bruno Gollnisch, fost vicepreşedinte al partidului. În total, OLAF a stabilit că ei au deturnat 486.000 de euro.
Aliot, acum primar la Perpignan, în sudul Franţei, a respins şi el acuzaţiile în declaraţii făcute duminică postului de radio Franceinfo.
Nu este prima oară când se vehiculează acuzaţii de acest gen împotriva reprezentanţilor Adunării Naţionale, reaminteşte dpa. Asistenţi ai europarlamentarilor din acest partid, plătiţi de Parlamentul European, au fost suspectaţi în trecut că nu şi-au desfăşurat de fapt activitatea pentru această instituţie a Uniunii Europene, ci pentru RN, relateză Agerpres.
Emmanuel Macron a devansat-o pe Marine le Pen cu aproape 5 procente la alegerile din primul tur
Preşedintele în funcţie, centristul Emmanuel Macron, s-a plasat pe primul loc în turul întâi al alegerilor prezidenţiale din primul tur din Franţa, obţinând 27,85% din voturi şi devansând-o pe Marine Le Pen (23,15%), candidata de extremă-dreaptă cu care se va întâlni în turul al doilea, conform rezultatelor finale comunicate de Ministerul de Interne.
În urma acestor rezultate, turul al doilea, programat pe 24 aprilie, va fi o reeditare a finalei din 2017, când Macron a câştigat în faţa candidatei Marine Le Pen.
Rata de participare la scrutinul de duminică a fost de 73.69%, ceea ce înseamnă un absenteism de 26,31% dintre alegători, cel mai ridicat pentru un prim tur al prezidenţialelor după nivelul consemnat în 2002, de 28,4%
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News