Reacţia sa a venit după ce deputatul USR Cristian Ghinea a susţinut că există nemulţumiţi în partid, în perspectiva congresului formaţiunii, pe motiv că nu este clar ce funcţii vor fi ocupate şi cum se face campanie electorală internă.
"Este un calendar pe care l-am stabilit împreună cu preşedinţii de filiale judeţene, pe 11 februarie am stabilit acest calendar. S-a numit o comisie care să centralizeze toate propunerile, comisia a fost anunţată în martie. Tot atunci am anunţat şi coordonatorii de regiuni, care să preia toate propunerile pe statut. S-a făcut o centralizare până pe 13 aprilie şi pe 22 aprilie, împreună cu toţi parlamentarii, toţi preşedinţii de filiale judeţene, dezbatem statutul, că asta văd că e problema. Pe chestiuni pe care este consens le introducem în statutul cu care mergem către congres, unde există divergenţe - le identificăm şi punem congresul să voteze care opţiune este mai bună. Există o dezbatere care are un calendar ce a început deja de două luni", a explicat Nicuşor Dan.
El a susţinut că problema atribuţiilor funcţiilor de vicepreşedinte va fi clarificată de noul statut al partidului.
"Ce va face un vicepreşedinte al USR va fi stabilit de noul statut care va fi votat la congres. Până atunci e normal să nu ştim care din variantele de statut va fi", a adăugat preşedintele Uniunii.
Nicuşor Dan a spus că există în partid o comunicare instituţionalizată.
"Eu cred că există o comunicare instituţionalizată, astfel încât toţi cei 1.500 de membri să poată să participe la ea", a adăugat el, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video