Data publicării:

Alegeri prezidenţiale Ucraina. Când are loc turul al doilea

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
liste votare
liste votare

Comisia electorală naţională din Ucraina a stabilit pentru 21 aprilie data celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care se vor confrunta actualul şef al statului Petro Poroşenko şi actorul de comedie Volodimir Zelenski.

În primul tur al scrutinului prezidenţial, desfăşurat pe 31 martie, Zelenski (41 de ani) a obţinut 30,24% din voturi, iar Poroşenko (53 de ani) 15,95% din sufragii. Rata prezenţei la vot a fost 62,8%, transmite DPA. 

Campania electorală se anunţă dificilă pentru Zelenski şi Poroşenko, în contextul în care peste 50% dintre ucrainenii care s-au prezentat la urne nu au votat pentru niciunul dintre cei doi candidaţi calificaţi în finala scrutinului prezidenţial. În primul tur, cei aproape 30 de milioane de ucraineni cu drept de vot au avut de ales dintre 39 de candidaţi, un record în istoria modernă a Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel