Alegeri Turcia. Mobilizare fără precedent
Mobilizare fără precedent pentru supravegherea urnelor la alegerile care au loc duminică în Turcia.
Odată cu apropierea alegerilor legislative şi prezidenţiale anticipate care au loc duminică în Turcia, partidele de opoziţie, asociaţii sau simpli cetăţeni se mobilizează pentru a supraveghea urnele, pentru a repera şi a dejuca eventuale tentative de fraudă electorală, în timp ce scrutinul se anunţă ca fiind cel mai strâns de la venirea la putere a lui Recep Tayyip Erdogan în urmă cu 15 ani, şi transparenţa votului se impune ca o miză majoră, scrie într-un comentariu AFP.
Suntem îngrijoraţi... Referendumul a avut un mare impact asupra noastră, declara Selcan (30 de ani), în cursul unui instructaj organizat la Istanbul de organizaţia neguvernamentală Oy Ve Otesi, care militează pentru transparenţa alegerilor. Circa o sută de persoane aflate într-o încăpere ascultă cu atenţie instrucţiunile prezentate de către organizaţie.
Pentru prima dată, Selcan a aderat la un partid pentru a putea fi prezent ca observator în secţiile de votare, o decizie motivată de intrarea în vigoare a unei noi legi electorale controversate şi de acuzaţiile de nereguli la referendumul din aprilie 2017. Ca Selcan, zeci de mii de persoane vor fi prezente duminică în secţiile de votare pentru a supraveghea buna desfăşurare a scrutinului. Cu cât supravegherea va fi mai mare, cu atât vor fi mai puţine probleme, estima Gozde Elif Soyturk, preşedinta organizaţiei Oy ve Otesi, care speră să instruiască între 50.000 şi 60.000 de observatori înainte de scrutin.
Celulă de criză înfiinţată în ziua scrutinului
Dar convocarea, mai devreme decât era prevăzut, a acestor alegeri, programate iniţial pentru noiembrie 2019, a luat prin surprindere asociaţiile şi partidele de opoziţie, care trebuie să se ocupe şi de noile reguli electorale. Printre măsurile cele mai criticate figurează validarea de buletine şi plicuri care nu poartă ştampila autorităţilor electorale. Observatorii consideră totuşi ştampilarea drept o barieră împotriva umplerii excesive a urnelor de vot.
Comisia electorală supremă (YSK) a introdus în ultimul moment această regulă la referendumul constituţional din 16 aprilie 2017 privind întărirea puterilor prezidenţiale. Tabăra da a câştigat cu puţin peste jumătate din voturi - 51,4 % - şi opoziţia a lansat acuzaţii de fraudă, respinse însă de către guvern. Acesta va fi într-adevăr principalul lucru ce trebuie supravegheat, a subliniat Yasemin Ulusan, avocată din cadrul baroului din Istanbul care organizează seminarii pentru confraţii săi care vor să supravegheze alegerile.
Pentru scrutinul de duminică, circa treizeci de barouri s-au asociat în mod inedit pentru a trimite avocaţi la secţiile de votare. Duminică, la ora 6:30, vom înfiinţa o celulă de criză, a declarat dna Ulusan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News