Data publicării:
Alegeri SUA. Trump câştigă în alte două state CRUCIALE
Preşedintele republican în exerciţiu Donald Trump a câştigat în Florida, un stat crucial pentru realegerea sa şi pe care democratul Joe Biden spera să îl obţină el, relatează Fox, NBC şi CNN.
Florida îi permite lui Donald Trump să obţină 29 de noi mari electori. Candidatul republican a câştigat de asemenea şi în statele Iowa şi Montana, ceea ce îi aduce trei, respectiv şase mari electori suplimentari.
Donald Trump a câştigat și în Texas, bastion republican şi al doilea stat în privinţa numărului de mari electori, astfel că avansul democratului Joe Biden a fost redus, relatează Fox News şi NBC News, preluate de AFP şi DPA.
Cei 38 de mari electori obţinuţi în Texas reprezintă o victorie-cheie pentru Trump. Republicanul a ajuns la un total de cel puţin 213 mari electori, comparativ cu 237 pentru democrat, potrivit DPA.
Este nevoie de 270 de mari electori pentru a câştiga alegerile prezidenţiale în SUA. Democraţii au încercat să iasă învingători în Texas, un bastion republican, datorită populaţiei latino-americane tot mai numeroase. Nu sunt cunoscute rezultatele din nouă state, printre care Pennsylvania, Michigan, Wisconsin şi Carolina de Nord, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News