Alegeri SUA. Obama, apel la mobilizare pentru Joe Biden
Barack Obama i-a îndemnat, miercuri, pe democraţi să se mobilizeze masiv până la 3 noiembrie pentru Joe Biden şi să nu creadă că alegerile sunt deja câştigate pentru că sondajele sunt favorabile, scrie AFP.
'Nu ne putem complace', a declarat el la Philadelphia, cu 13 zile înainte de alegerile prezidenţiale în care se vor confrunta Donald Trump şi Joe Biden. 'Nu mă interesează sondajele', a adăugat el, reamintind că, în 2016, acestea i-au fost favorabile lui Hillary Clinton înainte de înfrângerea ei neaşteptată. 'Mulţi au stat acasă, au fost leneşi şi mulţumiţi de sine', a subliniat Barack Obama. 'Nu şi de data aceasta! Nu şi în cursul acestor alegeri!', a subliniat el.
'Avem 13 zile până la alegerile cele mai importante din viaţa noastră', a mai spus fostul preşedinte, înainte de a lansa un virulent rechizitoriu la adresa lui Donald Trump. 'Nu este tele-realitate, este realitate', a spus el. 'Trebuie să suportăm consecinţele că Donald Trump s-a arătat incapabil să îşi ia funcţia în serios', a mai declarat. Barack Obama.
'Să scrii mesaje pe Twitter uitând-te la televizor nu rezolvă problemele', a adăugat el, denunţând atitudinea preşedintelui republican. 'Democraţia noastră nu va putea funcţiona dacă oamenii care ar trebui să fie liderii noştri mint în fiecare zi şi inventează o mulţime de lucruri', a mai spus el, avertizând împotriva riscului unei obişnuinţe.
'Cu Joe Biden şi Kamala Harris, nu va trebui să vă faceţi griji în legătură cu lucrurile nebuneşti pe care le spun zilnic', a insistat Barack Obama. 'Nu va fi la fel de epuizant', a explicat el. Pentru a treia zi consecutiv, Joe Biden nu a avut miercuri nimic în programul public, în timp ce preşedintele republican a continuat să străbată Statele Unite, cu o zi înaintea unei dezbateri extrem de aşteptate între cei doi candidaţi, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News