Data actualizării:
Data publicării:

Alegeri prezidențiale - Start în campania electorală, turul al doilea. Informații despre votare

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidentiale 2019 a început.

Startul a fost vineri, ora 00,00, campania urmând a se încheia sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 7,00.

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că, potrivit legii, al doilea tur de scrutin are loc în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale, sub conducerea operaţiunilor electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur.

VOT ÎN DIASPORA

La secţiile de votare din străinătate, se votează pe durata a trei zile, ca şi la primul tur, conform următorului program:

- vineri, 22 noiembrie, între orele 12,00 - 21,00;

- sâmbătă, 23 noiembrie, între orele 7,00 - 21,00;

- duminică, 24 noiembrie, între orele 7,00 - 21,00.

În toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21,00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare, reaminteşte AEP.

Potrivit legii, pot vota la secţiile de votare din străinătate cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, indiferent de motivul prezenţei acestora pe teritoriul altei ţări - domiciliaţi, rezidenţi sau turişti.

Actele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).

VOTUL PRIN CORESPONDENȚĂ

În ceea ce priveşte votul prin corespondenţă, alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care au primit plicul trebuie să se asigure, înainte de a lipi autocolantul pe candidatul preferat, că acesta a intrat în turul al doilea. În cazul în care autocolantul este aplicat pe un candidat care nu a intrat în turul al doilea, votul este anulat, menţionează AEP.

Plicurile cu opţiunile pentru turul al doilea trebuie expediate astfel încât să ajungă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă până cel mai târziu în data de 21 noiembrie. Cei ale căror plicuri nu ajung până la termenul menţionat vor fi notificaţi şi îndrumaţi să se îndrepte spre cea mai apropiată secţie de votare.

VOT PREZIDENȚIALE în țară

În ţară, au fost organizate 18.748 de secţii de votare, iar lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secţiilor de votare. Alegătorii pot afla la ce secţie de votare sunt arondaţi accesând www.registrulelectoral.ro.

Votarea în ţară are loc duminică, 24 noiembrie, între orele 7,00 şi 21,00, cu posibilitatea de prelungire până cel mai târziu la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21,00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

Alegătorii din ţară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar.

Potrivit AEP, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

În ţară, cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

URNA MOBILĂ

Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării - ştampilă cu menţiunea "VOTAT", buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.

Ca şi în primul tur, operaţiunile privind numărarea voturilor, inclusiv a celor prin corespondenţă, sunt înregistrate video şi audio şi se desfăşoară în deplină transparenţă, în prezenţa tuturor membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a persoanelor acreditate.

Persoanele acreditate să asiste la efectuarea operaţiunilor electorale la primul tur de scrutin sunt de drept acreditate să asiste la efectuarea acestor operaţiuni şi la al doilea tur, precizează AEP.

Biroul Electoral Central a anunță rezultatele oficiale ale alegerilor prezidențiale din 10 Noiembrie 2019, în urma cărora s-au stabilit cei doi candidați pentru turul al doilea. Astfel, Klaus-Werner Iohannis a obținut 37,82%, fiind votat de 3.485.292 alegători, iar Vasilica-Viorica Dancilă a reușit 22,26 %, fiind votată de 2.051.725 de alegători.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel