Data actualizării:
Data publicării:

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014: Peste 18.000.000 de cetăţeni cu drept de vot, așteptați duminică la urne

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Peste 18.000.000 de români cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-l desemna pe succesorul lui Traian Băsescu în funcția de președinte al României. Conform datelor AEP, 1.853 de alegători au vârsta de 100 de ani şi 2.538 au peste 100 de ani.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. 18.296.567 cetăţeni români cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, duminică, pentru alegerea preşedintelui pentru un mandat de cinci ani, dintre cei 14 candidaţi înscrişi în cursă, scrie Mediafax.

Pentru desfășurarea scrutinului, au fost înființate 18.550 de secţii de votare în ţară şi 294 în străinătate, s-au tipărit 20.745.068 de buletine de vot şi au fost pregătite 94.220 de ştampile cu menţiunea "Votat".

Câți alegători români au vârsta peste 100 de ani 

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Potrivit statisticilor AEP, duminică sunt așteptați la urne 227.104 de alegători cu vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sau în străinătate, precum și 1.853 de alegători cu vârsta de 100 de ani şi 2.538 a căror etate depășește 100 de ani.

De asemenea, 5.634.774 cetăţeni cu drept de vot au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, iar 845.109 alegători au peste 80 de ani.

Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Unde trebuie să votezi

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. De regulă, alegătorii votează la secţia de votare unde sunt arondaţi potrivit domiciliului, însă cei care nu se află în ziua respectivă în localitate, își pot exercita dreptul de vot la orice secţie de votare, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin.
 

Citește și Trei ani de închisoare pentru vot multiplu. Vezi toate sancțiunile prevăzute de lege

Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii votează la secţia de votare în care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru alegătorii care în ziua votării se află în străinătate, legea prevede că pot vota la secţiile de votare constituite pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin.

Cine poate fi înscris pe lista electorală suplimentară 

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Alegătorii care se prezintă la vot şi fac dovada cu actul de identitate că domiciliază în raza teritorială a secţiei de votare respective, însă au fost omişi din copia listei electorale permanente existente la biroul electoral al secţiei de votare, alegătorii care în ziua votării se află în altă localitate decât cea de domiciliu, precum şi alegătorii care votează la secţiile de votare din străinătate sunt înscrişi în listele electorale suplimentare. Pe aceleaşi liste vor fi trecuţi, pentru a vota, alegătorii care îşi exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, membrii biroului electoral al secţiei de votare, persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii care nu sunt înscrise în copia listei electorale permanente din acea secţie.

Ce acte sunt necesare pentru a vota la alegerile prezidențiale

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Românii cu domiciliul în țară pot vota pe teritoriul Românie în baza unuia dintre următoarele documente, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare. 

Citește și AEP. Numărul de alegători pentru prezidenţiale a scăzut

Cetăţenii români cu domiciliul în România care în ziua votării se află în străinătate pot vota la secţiile de votare organizate în străinătate, dacă prezintă unul dintre următoarele acte de identitate: paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar sau titlul de călătorie, cărţii de identitate şi a cărţii electronice de identitate, valabile în ziua votării.

Românii cu domiciliul în străinătate pot vota, fie în țară, fie în afara granițelor, în baza unuia din următoarele acte de identitate: paşaportul simplu, paşaportul simplu temporar, paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.

Urnă specială pentru alegătorii netransportabili

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Cetățenii cu drept de vot netransportabili din motive de boală sau invaliditate pot vota folosind urna specială, care se utilizează doar la secţiile de votare din ţară și care se deplasează numai în raza teritorială arondată la respectiva secţie de votare. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării.

Urna specială va putea fi folosită, la cerere, de către persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale.

De asemenea, urna specială se poate folosi, tot la cerere, și de către persoanele cu drept de vot internate în spitale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel