Data publicării:
Alegeri Parlamentare 2016: Tudorița Nicula demisionează din PSD
Tudoriţa Nicula, cea care a condus Organizaţia de Femei a PSD Caraş-Severin timp de 12 ani, a anunţat că a renunţat la toate funcţiile pe care le deţine în partid şi că se retrage din viaţa politică, ea fiind nemulţumită că nu i s-a permis să candideze în alegerile parlamentare.
Am ajuns la acest moment al vieţii mele, când m-am hotărât să fac o schimbare, după 16 ani petrecuţi în PSD şi am luat decizia de a renunţa la activitatea politică. Preşedintele PSD Caraş-Severin a spus că nu aveam cum să candidez pentru Parlamentul României, pentru că sunt incompatibilă.
Da, recunosc că sunt incompatibilă, dar cu anumite persoane din PSD. Eu am venit în partid cu sufletul, însă acum nu mă mai reţin aici multe lucruri. La început, criteriile după care erau promovate femeile, şi nu numai ele, erau cu totul altele. Munca în partid conta cel mai mult, cinstea şi onestitatea, la fel. Acum, nu se mai ţine cont de aceste criterii. O astfel de luptă, pentru aceste principii, am dus-o de la alegerile locale până în prezent';, a afirmat Tudoriţa Nicula, citată de Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News