Acest raport urmează să fie trimis Curţii Constituţionale înainte ca aceasta să confirme sau să infirme legalitatea recentelor alegeri parlamentare, scrie Agerpres.
Totodată, liderii ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase, solicita invalidarea alegerilor în circumscripţiile din Nisporeni şi Orhei câştigate de liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, şi, respectiv, Ilan Şor. De asemenea, Curţii i se va cere invalidarea rezultatelor din circumscripţia Râşcani (nord) pentru că acolo candidatul blocului ACUM a fost exclus din cursă cu doar o zi înainte de alegeri.
Anterior, Partidul Socialiştilor şi PD au contestat şi ele rezultatele în câteva circumscripţii: socialiştii - în şase, unde rezultatele au fost obţinute 'pe muchie de cuţit' cu diferenţa de câteva zeci de voturi, iar democraţii au contestat, între altele, alegerile în circumscripţiile câştigate de Andrei Năstase şi Liviu Vovc, de la blocul ACUM. Spre deosebire însă de socialişti şi PD, care le-au contestat în instanţele de judecată, blocul ACUM se va adresa direct Curţii Constituţionale, explicând că nu ar exista proceduri juridice care să poată conduce la soluţii adecvate obţinute în instanţele de fond, conform media de peste Prut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales