”Nu poți, sub nicio formă, să modifici legile electorale cu două trei luni înainte de momentul electoral. Nu s-a întâmplat niciodată în istoria României așa ceva. Sperăm să nu se întâmple nici de această dată.” a spus Marcel Ciolacu, referindu-se la alegerile locale în două tururi.
”Mai mult, am un istoric, fiindcă și ipocrizia politică trebuie să înceteze. S-au făcut alegeri în România în două tururi. PSD este de acord cu alegeri în două tururi, pentru următorul ciclu electoral, în 2024, dacă mandatul primarilor va rămâne la 4 ani. În 2011, a fost modificată legea alegerilor electorale și s-a trecut de la două tururi la un tur, iar votanții pentru ca alegerile să aibă loc într-un singur tur sunt: doamna Turcan Raluca a votat pentru alegeri într-un singur tur, dl Preda Cezar, Gheorghe Tinel, Ionescu George, Movilă Petru, Bode Lucian, Anastase Roberta, etc. Acești oameni dovedesc că fac politică măruntă, ipocrită, ei sunt cei care au modificat legea, iar astăzi vin nedemocratic, ilegal, să modifice legea și regulile în timpul jocului. Am vrut să spun foarte clar, doamna vicepremier, negociatoare șefă pe modificarea legilor electorale, dânsa este autoarea morală a modificării legilor electorale pentru alegerea primarilor într-un singur tur.” a spus Marcel Ciolacu, în conferința de presă de astăzi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii