Un număr de 1.024 de persoane private de libertate și-au exercitat, duminică, dreptul de vot în cadrul alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, din cele 1.069 care și-au exprimat în scris intenția de a vota, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor, scrie Mediafax.
Votul a avut loc în 35 de unităţi penitenciare, fără înregistrarea de incidente şi în condiţii de maximă protecţie din punct de vedere sanitar, arată instituția.
„Amintim că planurile de măsuri implementate succesiv, cu debut anterior instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, au permis gestionarea eficientă a situaţiilor care au intrat sub incidenţa noilor provocări din sfera medicală. Asigurarea unităților penitenciare cu materiale sanitare și echipamente de protecție, identificarea, instruirea în vederea implementării corecte şi implementarea propriu-zisă a măsurilor destinate prevenţiei şi intervenţiei, operaţionalizarea Penitenciarului-Spital Bucureşti-Jilava în vederea gestionării eventualelor cazuri suspecte sau confirmate în rândul persoanelor private de libertate, identificarea unor spaţii, în fiecare penitenciar, pentru intervenţia iniţială în potenţialele îmbolnăviri, dar şi intensificarea proceselor specifice reintegrării sociale, prin componenta de comunicare, informare şi suport social/psihologic, au constituit doar câteva dintre acţiunile pe care personalul de penitenciare le-a derulat, într-un program de lucru secvenţial şi într-un context de risc şi schimbări atribuit atât profesionistului, cât şi omului cu o multitudine de alte responsabilităţi şi trăiri în viaţa socială sau de familie”, arată ANP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva