Alegeri locale 2020. Elevii ATACĂ candidații, în ultima zi de campanie: Educația NU e o prioritate!
Elevii acuză candidații la alegerile locale 2020 de indiferență vizavi de nevoile lor.
CJE Constanța a lansat, în urmă cu câteva luni, demersul „Educația prioritară, nu doar în campanie electorală!”, prin care a îndemnat candidații la alegerile locale de pe 27 septembrie „să semneze o scrisoare de angajament prin care să își asume că sectorul educațional va reprezenta cu adevărat o prioritate în potențialul lor mandat”.
Printr-un comunicat de presă, Consiliul Județean al Elevilor Constanța informează că, „cu doar două zile înaintea deschiderii urnelor, constatăm, cu dezamăgire, faptul că nici măcar 10 candidați din cei peste 5000 înscriși pe listele electorale din județul Constanța nu au semnat scrisoarea de angajament și nu au acordat importanță nevoilor elevilor.
Astfel, deși Consiliul Județean al Elevilor Constanța a lansat invitația la dezbatere în repetate rânduri către toate partidele și candidații independenți, putem spune că obiectivele pentru educație inițiate de noi nu prezentat un subiect de interes pentru cei care ar trebui să fie, de fapt, cel mai aproape de cetățeni”.
Silviu Morcan: Când veți face ceva pentru elevi?
Președintele CJE Constanța, Silviu Morcan, a declarat că „educația a reprezentat, de-a lungul timpului, un laitmotiv folosit mult prea mult de către politicieni, pe spatele căruia și-au construit campanii electorale și au câștigat voturi. Acum, când elevii le cer să poarte dezbateri față în față pentru a vorbi deschis despre probleme din sistem și despre soluții aplicabile la nivel local, observăm că educația nu mai reprezintă nici pe departe o prioritate. Candidații la alegerile locale au datoria de a asculta nevoile elevilor și de a-și asuma o serie de obiective pe care să le implementeze în teritoriu, pentru a putea vorbi cu adevărat de o implicare activă în comunitate. Stimați politicieni, când veți alege să faceți ceva pentru elevi și să nu mai folosiți educația doar ca slogan în campaniile electorale?”.
Semnatarii scrisorii de angajament se pot vedea pe platforma https://alegeri-locale.consiliulelevilor.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News