Alegeri Israel: Candidatura unui lider de extremă dreapta, respinsă
Curtea Supremă a anunţat duminică invalidarea candidaturii la parlamentare a lui Michael Ben-Ari, liderul partidului de extremă dreaptă Otzma Yehudit (Forţa evreiască), acuzat de procurorul general al Israelului de "incitare la rasism" antiarab.
Controversata candidatură a acestui om politic la alegerile de la 9 aprilie a fost aprobată la 6 martie de Comisia electorală, dar partidul de stânga Meretz (opoziţie) a sesizat Curtea Supremă pentru invalidarea acesteia. Comisia electorală a ignorat avizul procurorului general care pledase pentru descalificarea liderului de extremă dreapta. "Ben-Ari incită la ură împotriva populaţiei arabe din motive etnice şi naţionaliste", a atenţionat printre altele procurorul general Avichai Mandelblit, transmite AFP.
Arabii reprezintă 17,5% din populaţia Israelului
Michael Ben-Ari şi Itamar Ben Gvir, un alt militant al Otzma Yehudit, se prezintă pe lista a două partide naţionaliste religioase. Premierul Benjamin Netanyahu a îndemnat aceste două partide să îi accepte pe Michael Ben-Ari şi Itamar Ben Gvir pe lista lor, cu scopul de a consolida blocul de dreapta şi a putea forma o coaliţie de guvernământ după alegeri.
Itamar Ben Gvir, împotriva căruia a fost depus, de asemenea, un recurs la Curtea Supremă pentru invalidarea candidaturii sale, se va putea prezenta la alegeri, au decis magistraţii. Responsabilii Otzma Yehudit sunt discipoli ai rabinului american-israelian Meir Kahane, susţinător înfocat al cauzelor evreieşti şi fondator al partidului antiarab Kach, intrat în parlament după alegerile din 1984, dar interzis să participe la alegerile din 1988 fiind considerat rasist.
Vezi şi: Badea, provocare pentru Brandl: ”Alegeți una”. Gâdea: E lovitură!
Astra - FCSB. Rezultat final în play-off
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News