Data publicării:
Alegeri în Suedia. Premierul de stânga Magdalena Andersson recunoaște înfrângerea în fața unui bloc de dreapta format din 4 partide
Magdalena Andersson, premierul de stânga al Suediei, a anunțat că va demisiona după ce alegerile din Suedia au fost câștigate de partidele de dreapta.
Premierul suedez de stânga, Magdalena Andersson, a recunoscut înfrângerea după ce blocul de opoziție de dreapta, format din patru partide, a obținut mai multe locuri în parlament.
Moderații, democrații suedezi, creștin-democrații și liberalii se pare că vor câștiga 176 de locuri în parlamentul de 349 de locuri față de cele 173 de locuri ale stângii, potrivit ultimelor cifre ale autorității electorale.
În timpul unei conferințe de presă, Andersson a spus că, deși ultimele voturi sunt încă în curs de numărare, era clar că dreapta va câștiga majoritatea locurilor „deci mâine îmi voi preda demisia din funcția de prim-ministru”.
„În parlament, vor avea un avantaj de unul sau două locuri”, a declarat Andersson într-o conferință de presă. „Este o majoritate fragilă, dar este o majoritate.”, a adăugat ea.
Ulf Kristersson, liderul Partidului Moderat, este candidatul dreptei la funcția de prim-ministru.
„Voi începe acum munca de formare a unui nou guvern care poate duce lucrurile la bun sfârșit, un guvern pentru toată Suedia și pentru toți cetățenii”, a spus Kristersson reporterilor.
Jimmie Akesson, liderul Democraților din Suedia, a declarat că partidul său va fi „o forță constructivă și motrice în această muncă” de reconstruire a siguranței în Suedia. El a spus că este „timpul să punem Suedia pe primul loc”, conform Al Jazeera.
Premierul Suediei a fost acuzat că a „furat” planul energetic al lui Viktor Orbán
Proaspătul plan al prim-ministrului social-democrat suedez Magdalena Andersson de a decupla prețurile la electricitate de cele ale gazelor naturale este izbitor de similar cu propunerea premierului ungar Viktor Orbán, scrie cotidianul suedez Nyheter Idag.
„Ea a furat o propunere de la bărbatul pe care altfel îl consideră cel mai apropiat de diavol, prim-ministrul ungar Viktor Orbán”, scrie ziarul.
Vineri, Andersson a susținut o conferință de presă în care a explicat că va părăsi politica suedeză pentru a se dedica politicii europene și a încerca să creeze o coaliție largă în UE pentru prețuri mai mici la energie electrică, inclusiv prin decuplarea prețurilor la electricitate de creșterea prețurilor la gaze naturale.
„Nu este rezonabil ca gospodăriile și companiile suedeze să cumpere electricitate suedeză, care este produsă ieftin, dar trebuie să plătească prețuri foarte mari, deoarece țările noastre vecine depind de gazul rusesc”, a spus Andresson (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News