Alegeri în SUA. Trump, 'cel mai mare prieten'. Cine îi oferă susținere masivă
Un sondaj recent arată cât de susținut este președintele Donald Trump pentru realegerea sa la Casa Albă.
Peste 60% din israelieni consideră că realegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite ar fi preferabilă unei victorii a contracandidatului democrat Joe Biden, arată un sondaj de opinie comandat de Institutul Democratic din Israel (IDI), scrie Agerpres.
Conform rezultatelor preluate luni de AFP, 63% din cetăţenii isralieni şi 70% din cei de naţionalitate evreiască sunt de părere că un al doilea mandat al lui Trump la Casa Albă ar fi mai bun pentru ţara lor. Biden, favorit în sondajele din SUA, are o susţinere de numai 17% în Israel, unde 20% din cei care au răspuns sunt indecişi.
Sondaj recent
La jumătatea lui octombrie, un sondaj pentru canalul internaţional I24 News din Tel Aviv îl credita pe actualul preşedinte american cu 63% din opţiunile israelienilor.
IDI explică popularitatea lui Trump în primul rând prin impresia că alegerea lui Biden ar slăbi relaţiile dintre SUA şi Israel, în favoarea celor americano-palestiniene.
În mandatul preşedintelui republican, Washingtonul a recunoscut anexarea de către Israel a unei părţi din teritoriul sirian Golan, a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului şi s-a obţinut normalizarea relaţiilor cu unele state arabe.
Trump este 'cel mai mare prieten'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat că Trump este 'cel mai mare prieten' pe care l-a avut vreodată ţara sa, iar mai mulţi rabini le-au cerut cetăţenilor americani stabiliţi în Israel să voteze cu Trump. 'Dacă statul Israel şi pacea în lume sunt importante pentru voi votaţi cu Donald Trump. Pentru voi este un buletin în urnă, pentru noi e o chestiune vitală', au arătat rabinii - inclusiv Chaim Druckman, fost deputat al Partidului Naţional Religios - într-o scrisoare în engleză. În schimb liderul opoziţiei, Yair Lapid, a afirmat că oricine va fi viitorul preşedinte american, va fi un prieten al Israelului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News