Data publicării:

Alegeri în Olanda. Frans Timmermans, ”locomotivă” electorală. E cap de listă

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a fost confirmat marţi în fruntea unei liste comune a social-democraţilor şi verzilor pentru alegerile anticipate ce vor avea loc toamna aceasta în Olanda şi părăseşte Bruxellesul pentru a încerca să devină prim-ministrul al Ţărilor de Jos, informează AFP şi Reuters.

Frans Timmermans a fost ales cap de listă a GroenLinks-PvdA pentru alegerile legislative din 22 noiembrie 2023", a anunţat într-un comunicat partidul verzilor.

Dintre cei peste 37.700 de membri votanţi, 91,8% au votat pentru Frans Timmermans, care a apărat ambiţiosul Pact Verde al UE, a precizat GroenLinks. Sufragiul a fost însă o formalitate, în condiţiile în care nu exista niciun alt candidat care să fie cap de listă.

Timmermans, 62 de ani, speră astfel să-i succeadă lui Mark Rutte, prim-ministrul aflat la sfârşit de mandat şi rămas 13 ani la putere, un record de longevitate politică în istoria ţării sale. Rutte a anunţat că va ieşi din politică la finalul scrutinului.

"Vreau să devin prim-ministru", a declarat Timmermans pentru radiodifuziunea publică olandeză NOS în urmă cu o lună, când şi-a anunţat candidatura.

Timmermans ajutase partidul social-democrat olandez PvdA să înregistreze o victorie surprinzătoare în 2019 în timpul alegerilor europene în Ţările de Jos, în timp ce sondajele anunţau victoria populiştilor.

Membrii PvdA şi GroenLinks au votat luna trecută masiv în favoarea unei alianţe cu un cap de listă, un program şi o listă de candidaţi comună, o premieră pentru legislativele din Olanda.

Astăzi în opoziţie, ei speră la o victorie după prăbuşirea celei mai recente coaliţii, doar cu an şi jumătate în urmă după învestirea ei, în urma unor divergenţe asupra politicii olandeze privind azilul, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel