Data actualizării:
Data publicării:

Alegeri FRF. Răzvan Burleanu, umilit de Mircea Sandu și Ionel Ganea

Autor: Andi Miron | Categorie: Sport
WhatsApp

Ionuţ Lupescu, care a ocupat până de curând funcţia de director al Comisiei Tehnice a UEFA, şi-a lansat oficial, luni, candidatura la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal. Mircea Sandu și Ionel Ganea, care îl sprijină pe Lupescu, l-au ironizat pe Burleanu, spunând că acesta nu se pricepe la fotbal, iar locul lui nu e la FRF.

Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, că actualul şef de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu, nu avea ce să caute de la început la conducerea federaţiei

„Răzvan Burleanu nu avea de la început ce să caute în fotbal, dar asta e, aşa a fost atunci. Probabil că oamenii vor înţelege că trebuie spus "stop şi de la capăt". Îl susţinem toţi pe Ionuţ Lupescu în această campanie. Sunt convins că poate să facă infinit mai multe decât a făcut actuala administraţie a FRF. Îi ştiu capacitatea, ştiu ce poate aduce bun fotbalului românesc. Lupescu vine după 40 de ani de fotbal, 25 în teren şi 15 în administraţie. Îl recomandă această carte de vizită. E bine spus că nu există viitor fără trecut. Oamenii care votează să se gândească, în afara faptului că vine un om cu experienţă în administraţia fotbalului, şi la omagierea foştilor mari fotbalişti pe care actuala conducere nu a făcut-o niciodată", a spus Sandu.

Ganea: „actuala conducere nu se pricepe la fotbal"

Fostul internaţional Ionel Ganea a declarat că lumea doreşte schimbarea deoarece şi-a dat seama că „actuala conducere a FRF nu se pricepe la fotbal".

„Fotbalul românesc are nevoie de susţinere din partea foştilor jucători, oameni care ştiu ce înseamnă acest sport. Cândva am fost un exemplu pozitiv pentru alte ţări din Europa, dar acum nu ne mai regăsim pe nicăieri. Foarte multă lume şi-a dat seama că actuala conducere a FRF nu se pricepe la fotbal. Suporterul român vrea să vadă din nou echipa naţională acolo unde îi este locul", a spus Ionel Ganea.

Alegerile pentru președinția Federației Române de Fotbal au fost programate la 18 aprilie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel