Data publicării:

Alegeri Franța: Majoritate absolută pentru socialiștii președintelui Hollande

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
hollande
hollande

La sfârșitul celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța, desfășurate duminică, Partidul Socialist (PS) al preşedintelui François Hollande a obţinut majoritatea absolută în Adunarea Naţională, potrivit estimărilor institutelor de sondare a opiniei publice.

În urma obţinerii aceastei majorităţi absolute (între 312 şi 326 de mandate din totalul de 577), PS nu mai are nevoie de sprijinul Verzilor în Parlamen, cu care a încheiat un acord de guvernare, şi nici de susținerea stângii radicale, ale cărei poziţii pe teme economice şi legate de UE sunt diferite de cele ale socialiştilor, potrivit AFP.

Partidul Socialist (PS) şi aliaţii săi de stânga au obţinut între 312 şi 326 de mandate din totalul de 577, cu mult peste minimul necesar de 289 de mandate, potrivit primelor proiecţii ale institutelor de sondare a opiniei publice Sofres şi CSA.

Partidul conservator UMP şi aliaţii săi au obţinut între 212 şi 234 de mandate, iar extrema dreaptă a câştigat între 1 şi 4 mandate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel