Alegeri europarlamentare. Rovana Plumb, precizare despre Corina Crețu
Preşedinta Organizaţiei de femei a PSD, Rovana Plumb, a declarat că ţinta structurii pe care o conduce este ca pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare să se regăsească 50% femei şi 50% bărbaţi.
„PSD este singurul partid din România care a promovat la nivel de conducere principiul parităţii, adică sunt 8 colege vicepreşedinţi şi 8 colegi vicepreşedinţi. La nivelul Guvernului avem 8 colege care înseamnă aproape 24% din numărul total de poziţii guvernamentale în echipa guvernamentală. Avem femei primar 86 de colege, avem cel mai mare număr de femei care ocupă poziţii de consilier judeţean şi local. Sigur că şi în cadrul actual al echipei de europarlamentari avem un număr mare de colege, iar în luna ianuarie ne vom fixa (lista pentru europarlamentare - n.r.) şi ţinta noastră este să avem 50% colege - 50% colegi pe lista de europarlamentare”, a spus Rovana Plumb, la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al Organizaţiei de femei a PSD.
Întrebare despre Corina Crețu
Întrebată dacă comisarul european Corina Creţu ar trebui să figureze pe această listă, Rovana Plumb a menţionat că listele cu privire la componenţa echipei de europarlamentari nu au fost discutate la nivelul partidului.
VEZI ȘI: Moțiune de cenzură. Calculele care dărâmă TOT. Borza, declarația momentului
VEZI ȘI: Iohannis, Teodorovici, Macron, Trump, notați. Borza, previziune: E începutul sfârșitului!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News