Data publicării:

Alegeri europarlamentare. Dăncilă, anunț în ședința de Guvern

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a făcut un anunț înaintea ședinței de Guvern cu privire la alegerile europarlamentare.

Guvernul a prevăzut finanţarea necesară instituţiilor statului implicate în organizarea alegerilor europarlamentare, astfel încât "să fie temeinic pregătit procesul electoral", a declarat, miercuri, înaintea şedinţei de guvern, premierul Viorica Dăncilă.

"Discutăm în şedinţa de astăzi încă şase hotărâri de guvern destinate organizării în bune condiţii a alegerii reprezentanţilor României în Parlamentul European. Vom avea astfel de adoptat întreg pachetul legislativ pentru pregătirea şi desfăşurarea scrutinului din 26 mai 2019, responsabilitate ce revine Guvernului", a spus şefa Executivului.

Măsurile luate

Ea a vorbit despre măsurile luate pentru pregătirea optimă a procesului electoral din mai.

"Am prevăzut finanţarea necesară instituţiilor statului implicate în organizarea alegerilor, astfel încât să fie temeinic pregătit procesul electoral. De asemenea, stabilim toate detaliile tehnice de organizare, inclusiv modelul buletinului de vot, al listelor electorale, al timbrului autocolant, al ştampilelor birourilor electorale şi al ştampilei cu menţiunea 'Votat'. Am dorit să ne asigurăm că totul este pregătit şi că toate măsurile pentru buna organizare a scrutinului sunt luate de către Guvern în termenele prevăzute de legislaţia electorală", a explicat premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel