Data publicării:
Alegeri europarlamentare 2014: Pe cine vrea BOR să votezi
Biserica Ortodoxă Română (BOR) recomandă clerului şi credincioşilor ortodocşi să participe la alegerile europarlamentare şi să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană, potrivit unui comunicat.
Neutră din punct de vedere politic, dar nu indiferentă faţă de problemele societăţii româneşti, Biserica Ortodoxă Română va continua să se implice în politica generală a ţării, contribuind - prin mijloace specifice - la apărarea credinţei în Dumnezeu, a libertăţii, democraţiei, independenţei, integrităţii, prosperităţii spirituale şi materiale a Ţării şi poporului român, respingând orice formă de ideologie atee, precum şi orice formă de extremism. În perspectiva alegerilor europarlamentare din România din ziua de 25 mai 2014, Biserica Ortodoxă Română recomandă clerului şi credincioşilor ortodocşi ca, în calitate de cetăţeni europeni, să participe la alegerile europarlamentare şi să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană", se arată într-un comunicat remis Mediafax, joi, de Patriarhia Română.
VEZI ȘI: Alegeri europarlamentare: Sondaje vs rezultate finale în 2009
Sursa citată mai informează că Sfântul Sinod al Bisericii, întrunit în şedinţă de lucru, joi, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod a aprobat în special îndemnul pastoral privind alegerile europarlamentare din 25 mai şi reiterează hotărârea de neutralitate politică în conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe Universale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News