Data publicării:

Alegeri anticipate Grecia: S-a stabilit data

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegerile legislative anticipate din Grecia, convocate de premierul Alexis Tsipras după înfrângerea sa electorală de duminică, vor avea loc pe 7 iulie, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului, relatează AFP şi Reuters.

'Decizia prim-ministrului este de a organiza alegeri pe 7 iulie pentru a nu perturba procedura examenelor şcolare', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzanakopoulos, în cadrul unui interviu televizat pentru canalul Alpha. Alexis Tsipras, al cărui partid de stânga Syriza a fost puternic penalizat la alegerile europene şi locale de duminică, a anunţat chiar în cursul serii că va convoca alegeri anticipate.

'După al doilea tur al alegerilor locale (2 iunie), îi voi cere preşedintelui să organizeze imediat alegeri naţionale', a anunţat Alexis Tsipras într-o alocuţiune televizată. Media greceşti au speculat până luni privind organizarea alegerilor anticipate pe 30 iunie. La alegerile europene, Syriza a obţinut 23,7% din voturi, în timp ce Noua Democraţie, a primit peste 33% din sufragii, potrivit rezultatelor aproape complete publicate pe site-ul Ministerului de Interne.

După alegerile regionale de duminică, Noua Democraţie (ND) a trecut la controlul marii majorităţi dintre cele 13 regiuni greceşti. La municipalele din Atena şi de la Salonic, candidaţii ND au ieşit pe primul loc dar va avea loc un al doilea tur de scrutin. Ales pentru prima dată în ianuarie 2015, Alexis Tsipras îşi va încheia mandatul în octombrie. Deşi se revendica iniţial din stânga radicală, el este acuzat de opozanţii săi că 'a trădat' electoratul său după ce a fost constrâns să-şi abandoneze promisiunile preelectorale în scopul austerităţii. În vârstă în prezent de 44 de ani, el este unul dintre puţinii reprezentanţi ai stângii în prezent la putere într-un stat membru al UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel