Alegeri 2019. Manfred Weber, candidat la şefia CE. Merkel, decizie
Angela Merkel a fost de acord să sprijine candidatura compatriotului său Manfred Weber, un conservator bavarez, pentru a conduce lista Partidului Popular European (PPE) la alegerile din 2019 pentru Parlamentul European, au relatat joi mai multe publicaţii germane, preluate de Reuters.
Dacă şi alte partide din PPE o vor urma pe şefa guvernului german şi îl vor susţine pe Weber, actualul lider al Grupului PPE din Parlamentul European, bavarezul de 46 de ani va fi favorit să-i succeadă lui Jean-Claude la conducerea Comisiei Europene.
Partide membre ale PPE fac parte din guverne în nouă din cele 28 de state actuale ale Uniunii Europene şi conduc în sondaje în mare parte din ţările Uniunii. Se crede că Angela Merkel, care, în calitate de lider al celei mai populate şi bogate ţări din Uniune, va avea o influenţă considerabilă în ce priveşte alegerea de către PPE a aşa-numitului său 'Spitzenkandidat' - candidatul pentru preşedinţia Comisiei Europene -, vrea să vadă un german în fruntea executivului comunitar, după mai multe decenii în care acest lucru nu s-a mai întâmplat. Publicaţii germane au relatat că dna Merkel a fost de acord, după întâlniri avute la Berlin în această săptămână cu preşedintele PPE, Joseph Daul, să-şi pună în joc influenţa în favoarea candidaturii lui Weber. Săptămânalul Der Spiegel a scris că Manfred Weber face lobby în prezent pentru a obţine sprijinul alte partide la Bruxelles înaintea congresului PPE de la Helsinki din noiembrie, când va fi ales candidatul popularilor europeni.
Chiar dacă, cel mai probabil, sprijinul lui Merkel va pune capăt speranţelor altor politicieni germani de a câştiga nominalizarea, alţi candidaţi aduşi frecvent în discuţie rămân în cursă, printre ei negociatorul-şef al UE pentru Brexit, francezul Michel Barnier. Weber este un aliat al lui Merkel, dar partidul său Uniunea Creştin-Socială (CSU) bavareză se situează mult la dreapta faţă de politicile sociale ale acesteia şi el este văzut şi ca un aliat al unor lider autoritari din Europa de Est, precum Viktor Orban, care critică în mod deschis presupusa dorinţă a Bruxellesului pentru o mai mare integrare europeană, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News