ALEGERI 2016. 'Am dat startul campaniei în Piaţa Millienium unde am format o hartă a Maramureşului; am pornit de la sloganul - Redăm România românilor - redăm Maramureşul maramureşenilor (...) o să ne vedeţi şi în teritoriu. Am avut norocul de a primi locul I pe buletinul de vot, poate fi un noroc, dar să nu credeţi că ne vom culca pe o ureche, avem foarte mult de muncit, noi ştim ce am obţinut la alegerile locale şi tocmai de aceea va trebui să încercăm în această lună să convingem toţi maramureşenii(...) avem un program pe care maramureşenii trebuie să-l cunoască, şi trebuie să meargă la vot în ideea de a vota ce este mai bine pentru dânşii', a declarat într-o conferinţă de presă preşedintele filialei, Cornelia Negruţ, care candidează pentru un nou mandat de deputat.
ALEGERI 2016. De asemenea, prim-preşedintele excutiv al ALDE Maramureş, senatorul Ciprian Rogojan, care candidează pentru un nou mandat, a spus că a început campania alăturându-se tinerilor care au lipit afişe.
ALEGERI 2016. 'Am început cu dreptul această campanie, iar pentru mine această campanie a început astă noapte cu lipitul afişelor, şi în 2012 am făcut acelaşi lucru, şi am vrut să fiu alături de tineri, să nu creadă nu se pot baza pe mine sau nu primesc o mână de ajutor. Am dat şi cu bidineaua, nu îmi este ruşine, am făcut tot oraşul până la 3.00, iar din punctul meu de vedere cred că ne-am ales cele mai bune locuri, dar nu pot să spun că toate panourile, locurile de panotaj au fost respectate. Mai exact, la Catedrala Sf. Treime nu erau panourile puse, nu erau puse în centrul vechi al oraşului şi am înţeles că în cursul zilei de azi se reglementează toate lucrurile', a afirmat Rogojan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"