Potrivit unei simulări Mediafax pe baza votului pentru CGMB, la alegerile parlamentare din 9 decembrie, USL, alături de UNPR ar câștiga toate cele 40 de mandate de parlamentari, iar PDL şi PP-DD ar obţine mandate care vor duce la creşterea numărului de parlamentari cu 27 %, respectiv cu 8 deputaţi şi 3 senatori. În urma sistemului de alocare de mandate suplimentare, numărul parlamentarilor din Bucureşti ar ajunge să crească de la 40 la 51.
Legea 35/2008, face ca numărul membrilor viitorului legislativ să crească în măsura în care o singură forţă politică, cum este USL, îşi adjudecă mandate cu votul a cel puţin 50% plus unu din alegători, depăşind numărul de mandate alocate în mod proporţional. Celelalte formaţiuni politice precum PDL sau PP-DD ajung să obţină mandate pe locuri suplimentare în Parlament, astfel încât să fie asigurată o reprezentare proporţională a opţiunilor electorale.
Acest lucru reiese dintr-o simulare privind modul de alocare a mandatelor de deputaţi şi senatori în Capitală, pe baza votului politic exprimat la alegerile locale din iunie pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, analizat la nivelul secţiilor de votare.
Conform Legii 35/2008, prima etapă de alocare a mandatelor de parlamentari este aceea în care candidaţii obţin cel puţin 50% plus unu din voturile valabil exprimate la nivelul colegiului, fapt care determină obţinerea automată a mandatului de deputat sau senator.
În această situaţie, voturile USL şi UNPR determină câştigarea tuturor celor 28 de mandate de deputaţi şi 12 mandate de senatori de Bucureşti, cu peste 50% din voturi, scrie Mediafax.
A doua etapă de alocare de mandate prevăzută în Legea 35 stabileşte o modalitate proporţională de distribuire a colegiilor electorale. Astfel, la nivelul circumscripţiei se realizează totalul voturilor valabil exprimate pentru partidele şi alianţele care au depăşit pragul electoral, USL în alianţă cu UNPR, PDL şi PP-DD (672.857 de voturi) care se raportează la numărul de mandate de deputaţi sau de senatori disputate de competitorii electorali, pentru a fi stabilit coeficientul electoral - numărul de voturi necesare pentru obţinerea unui mandat. Mai exact, 672.857 de voturi valabil exprimate se raportează la cele 28 de colegii de deputaţi, rezultând un coeficient de 24.030 de voturi pentru Camera Deputaţilor, dar şi la cele 12 colegii de senatori, rezultând un coeficient de 56.071 de voturi pentru Senat.
Pentru a fi stabilit numărul de mandate la care au dreptul în mod proporţional, voturile obţinute de fiecare formaţiune la nivelul Capitalei se raportează la coeficientul electoral. Astfel, PDL ar obţine cinci mandate de deputaţi şi două de senator. PP-DD ar lua trei deputaţi şi un senator
Mai precis, dacă USL şi UNPR au obţinut în Bucureşti 459.449 de voturi (58,58%), raportate la coeficientul electoral (24.030 de voturi), rezultă 19 mandate care ar trebui alocate în mod proporţional la Camera Deputaţilor. Deoarece USL şi UNPR ar obţine împreună din prima fază toate cele 28 de colegii, câştigate cu 50% plus unu, în a doua etapă nu mai beneficiază de niciun mandat suplimentar. Analiza a ţinut cont în această situaţie de faptul că la alegerile locale UNPR şi USL au candidat separat, însă la cele generale au anunţat că vor candida împreună.
Conform Legii 35/2008, în situaţia în care la nivelul unei circumscripţii mandatele care trebuie alocate unei formaţiuni politice au fost deja câştigate, se vor aloca mandate suplimentare pentru asigurarea proporţionalităţii în viitorul Legislativ. Astfel, în Capitală toate mandatele la care ar avea dreptul PDL şi PP-DD ar fi alocate în mod suplimentar.
În cazul PDL cele 129.644 de voturi (16,53%) la nivelul Bucureştiului ar însemna obţinerea a cinci mandate de deputat. La fel, PP-DD cu 83.764 de voturi (10,68%) ar obţine trei mandate de deputat.
La Senat, USL şi UNPR ar avea dreptul în mod proporţional la opt mandate, însă ar câştiga deja cu 50% plus unu toate cele 12 colegii. PDL ar beneficia de două mandate de senator, iar PP-DD de unu, care ar urma să fie alocate în mod suplimentar faţă de numărul de colegii pentru Senat stabilite deja.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă