ALD AUTOMOTIVE A REUŞIT SĂ REDUCĂ DAUNELE CONDUCĂTORILOR AUTO CU 25% PRIN PROGRAMUL DE CONDUS DEFENSIV
În doi ani de când ALD Automotive a lansat Programul de condus defensiv, utilizatorii flotei sale de autovehicule au redus numărul de daune cu 25% ca urmare a participării la cursuri. Programul este organizat în parteneriat cu Titi Aur şi a fost urmat de aproape 750 de conducători ai autovehiculelor ALD Automotive.
În urma evaluării daunelor produse înainte şi după ce conducătorii auto au participat la program, rezultatele au mai arătat că 40% dintre şoferi au redus numărul de accidente, ceea ce indică un progres în stilul lor de condus. Pentru mai multă acurateţe, analiza a luat în considerare daunele declarate ca fiind cauzate din vina şoferilor. Valoarea totală a acestor daune a fost diminuată cu 9% după participarea la cursuri.
“Administrarea unei flote de peste 7 000 de autovehicule implică şi o componentă semnificativă de responsabilitate socială faţă de utilizatorii noştri. Siguranţa rutieră este un subiect comun în prezent, atât pentru companii cât şi pentru persoane, avand în vedere riscurile şi victimele pe care le implică zilnic. Credem cu tărie că unul dintre mijloacele necesare pentru creşterea siguranţei rutiere este însuşirea unei mentalităţi unde a conduce în siguranţă înseamnă a conştientiza responsabilitatea pe care o avem faţă de pasagerii din maşină şi ceilalţi participanţi la trafic de fiecare dată când ne aflăm la volan. Suntem foarte mulţumiţi de obţinerea acestor rezultate după doar doi ani şi încurajăm cu tărie utilizatorii flotei noastre şi şoferii în general să înveţe şi să aplice tehnicile de condus defensiv, care treptat pot contribui la crearea unor drumuri mai sigure pentru noi toţi.” a afirmat Shane Dowling, Director General ALD Automotive.
Pe parcursul programului participanţii sunt învăţaţi, prin utilizarea unor instrumente de pregătire unice, cum să-şi îmbunătăţească abilităţile de condus prin însuşirea de tehnici de condus preventiv şi de control a maşinii în situaţii imprevizibile din trafic, prin testarea unor simulatoare auto speciale.
Prin intermediul parteneriatului semnat cu Titi Aur, ALD Automotive oferă un program de condus defensiv complet şi puternic specializat, care evidenţiază grija companiei faţă de cei 255 de clienţi ai săi.
Mai multe informații despre Programul de condus defensiv inițiat de ALD Automotive în colaborare cu Titi Aur pot fi găsite accesând link-ul: www.ald-condusdefensiv.ro/. ALD Automotive Operaţională în România din 2005, ALD Automotive este filiala BRD – Groupé Société Générale şi a gamă completă de servicii de administrare pentru flotele de autovehicule.
ALD Automotive a lansat pentru clienţii săi în septembrie 2011 Programul de condus defensiv în parteneriat cu Şcoala de conducere defensivă Titi Aur. ALD Automotive este certificată SRAC pentru standardele ISO 9001:2008 şi ISO 14001:2005.
O scurta prezentare a programului de condus defensiv poate fi vizualizata aici: http://www.youtube.com/watch?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News