Data publicării:

Alcool în mâncare. Nutriționistul Mihaela Bilic: Nu am vești bune

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Ajută sau nu alcoolul la digestie? Îngrașă sau nu mâncarea „stropită" cu alcool? Mihaela Bilic, medic nutriționist, a răspuns la aceste întrebări și nu numai.

„Dacă e să o luăm după teorie, alcoolul este o substanță toxică pentru orice celulă vie, de la neuron la hepatocit. Tot știința spune că singurul organ capabil să metabolizeze alcoolul și să-l elimine din organism este ficatul. Enzima responsabilă de astă se numește alcool- dehidrogenază, iar capacitatea de secreție e determinată genetic, nu se dobândește și nu se ameliorează prin antrenament- deci nu reziști mai bine la alcool dacă ai mai multă practică????

Cantitatea și tipul de alcool contează și ele:

- vinul roșu (și doar el) poate avea efect protector cardio-vascular, dar numai atunci când consumul este regulat și moderat (1-2 pahare/zi); asta nu înseamnă că de mâine trebuie să ne apucăm cu toții de băut, ci doar că dintre toate relele, e răul cel mai mic 

- digestivele cu gust amar ajută digestia mai ales datorită amărelii, nu alcoolului (stimulează secreția de bilă)- adică și cafeaua poate să facă asta 

- vinul spumant, șampania și prosecco au cel mai bun raport între aportul caloric și efectul anxiolitic (de înlăturare a stresului și încordării);  

În rest nu știu să explic dacă și cum o tărie la începutul mesei deschide apetitul. Cert este că alcoolul în general, de la al 2-lea pahar în sus, face poftă de mâncare. Iar obiceiul de a avea pe masă tot felul de ronțăieli sărate te stimuleazâ să bei și mai mult: sarea cere apă și pe măsură ce mănânci, ai tot bea.

Cât despre siluetă și metabolism, nu am vești bune:

alcoolul stimulează sinteza de grăsime de rezervă, deci orice mâncare "stropită" cu alcool îngrașă mai tare. Și nu, niciodată alcoolul, indiferent cât de tare și pur ar fi, nu o să topească grăsimea - nici din farfurie, nici de pe șolduri.

P. S. Daca voi ați descoperit ceva, mai ales din proprie experiență, spuneți-mi și mie”, a scris Mihaela Bilic pe contul ei de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel