Poliţiştii au aplicat, în Ilfov, trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei, pentru comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, scrie Agerpres.
Într-o secţie de votare din Vadu Lat, judeţul Giurgiu, a fost sesizat faptul că un reprezentant al secţiei de votare sugerează votanţilor cu cine să voteze, dar în urma cercetărilor s-a constatat că aspectele sesizate nu se confirmă, apelantul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.
"Poliţiştii din Dâmboviţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că la o secţie de votare este montată o cameră de supraveghere video. Au fost dispuse măsuri pentru acoperirea obiectivului camerei de supraveghere. De asemenea, având în vedere aspectele sesizate, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de violare a confidenţialităţii votului", a spus Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul MAI.
Două buletine de vot pentru funcția de primar
În judeţul Timiş, reprezentantul unui partid politic a sesizat prin 112 faptul că a primit două buletine de vot pentru funcţia de primar, dintre care unul avea deja aplicată ştampila pe un anumit partid politic, caz în care poliţiştii efectuează verificări.
La o secţie de votare din localitatea dâmboviţeană Hulubeşti s-a sesizat faptul că un candidat la funcţia de primar influenţează alegătorii, şi în acest caz fiind făcute verificări.
"În Caraş-Severin, poliţiştii fac cercetări pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, după ce în faţa unei secţii de votare a izbucnit un conflict spontan între două persoane. În acelaşi judeţ, a fost primită o sesizare referitoare la faptul că la două secţii de votare votanţii intră în cabina de vot cu însoţitor. Au fost identificate mai multe persoane din localitatea respectivă care ar fi însoţit alegători în cabina de vot cu permisiunea preşedintelui secţiei de votare. Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor", a mai spus Dajbog.
Buletine de vot distruse
Ea a precizat că poliţiştii din Năvodari au fost sesizaţi cu privire la faptul că la o secţie de votare unul dintre votanţi ar fi distrus mai multe buletine de vot. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un bărbat ar fi primit câte un buletin de vot în plus şi, după ce ar fi aplicat ştampila cu menţiunea "votat", ar fi constatat acest lucru, moment în care ar fi rupt cele două buletine de vot în plus.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.
"În localitatea Cungrea din judeţul Olt, un bărbat a votat cu actul de identitate al concubinei, fără ca membrii secţiei de votare să observe acest lucru. După aproximativ 20 de minute a revenit cu propriul act de identitate. Se fac verificări", a declarat Dajbog.
De asemenea, la Sighet - Maramureş, structurile de specialitate ale MAI efectuează verificări după ce în presă au apărut informaţii privind cumpărarea de voturi.
Sesizări pentru turism electoral
Oficialul MAI a precizat că au fost înregistrate mai multe sesizări de "turism electoral", toate fiind de urgenţă verificate şi a reamintit că pentru prevenirea acestor fapte, efectivele MAI organizează filtre rutiere în toată ţară.
"Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pe toată perioada desfăşurării procesului electoral, pentru a verifica punctual, cu celeritate, orice sesizare privind încălcarea legii şi pentru a stabili existenţa aspectelor semnalate. Acolo unde situaţia o va impune, vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege", a afirmat Dajbog.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă