Acesta este paradoxul legat de situatia Romaniei versus Ucraina. Aparent, o instabilitate atat de grava, probabil cea mai grava, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in proximitatea Romaniei, poate aduce grave prejudicii acestui stat. Vor fi necesare, pentru diminuarea acestora, eforturi considerabile, unele dintre acestea materiale, care vor subtia si mai mult bugetul.

In acelasi timp, aceasta criza regionala, care ameninta sa se transforme intr-o criza globala, inseamna si o teribila oportunitate pentru Romania. Putem castiga. Putem valorifica, chiar si la maximum, aparenta vulnerabilitate. Faptul ca suntem un stat de granita intre NATO, Imperiul Rus si zona aflata in disputa.

Cand Traian Basescu a afirmat, zilele trecute, ca va solicita ca Romania sa devina parte a importantelor negocieri care vor avea loc cu Rusia pentru clarificarea situatiei din Ucraina, a procedat legitim. Si inspirat. Nu persoana lui Traian Basescu, pe care o dispretuiesc profund, conteaza in aceasta ecuatie. Ci pur si simplu reprezentarea statului roman. Dupa Polonia, Romania este cea mai importanta tara din regiune. Si cea mai mare. Dupa comunitatea rusa din Ucraina, cea mai importanta comunitate este cea a romanilor. Sunt circa patru sute de mii de romani, declarati ca atare. Nu stim cati sunt nedeclarati. Nu avem o statistica exacta a familiilor mixte. Dar aceasta semnificativa minoritate, ale carei interese statul roman este indreptatit sa le protejeze, faptul ca avem o granita destul de lunga cu Ucraina, dispunerea pe teritoriul Romaniei a unor baze americane in proces de crestere si, in fine, statutul pe care il avem, de tara riverana la Marea Neagra si distanta extrem de mica care ne separa de Ucraina ne indreptatesc sa pretindem un rol cheie in negocierile care, speram, vor asigura in final pacea in regiune.

 Este adevarat ca presedintele Traian Basescu este cel care a lansat oficial aceasta tema. A statutului de negociator al Romaniei. Ceea ce nu inseamna ca nu are si raspunderea unui eventual esec. Daca Bucurestiul nu obtine dreptul de a se aseza la masa tratativelor, alaturi de puterile garante, in 1994, ale independentei Ucrainei, atunci vom considera, pe buna dreptate, ca ne aflam in prezenta unuia dintre cele mai mari esecuri ale diplomatiei romanesti. Daca eventualul succes va trebui impartit de Traian Basescu cu ceilalti decidenti din Romania - prim-ministrul, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, ministrul Afacerilor Externe si ministrul Apararii –, oricat ar parea de straniu, un eventual esec va trebui sa fie decontat, exclusiv, de acelasi Traian Basescu. Din simplul motiv ca, in raport cu un eveniment atat de grav cum este infruntarea, de acum nu numai politica, ci si armata, de pe teritoriul statului vecin, Traian Basescu a evitat sa faca cativa pasi esentiali. Primul si cel mai important ar fi fost elaborarea unei strategii proprii a Romaniei, evident, in consens cu angajamentele noastre externe si, in primul rand, cu parteneriatele euroatlantice.

 Care este specificitatea obiectivelor legitime pe care Bucurestiul ar trebui sa le urmareasca in fiecare etapa a derularii evenimentelor din zona geopolitica aflata in conflict, indiferent in ce directie s-ar indrepta acesta? Care sunt scenariile specifice, elaborate de catre romani si care vizeaza interesul romanesc? Unde si cand au fost elaborate aceste scenarii si care este consensul realizat pentru sustinerea lor? La toate aceste intrebari din ce in ce mai dramatice, pe masura ce se precipita evenimentele politice si militare din Ucraina, Traian Basescu este incapabil sa dea un raspuns. In mod normal, Ministerul Apararii si Ministerul de Externe, ca sa nu mai vorbim de comunitatea serviciilor secrete, ar fi trebuit sa ofere unui organism de decizie toate informatiile necesare, insotite de propuneri, de scenarii alternative si de simulari. Cine ar fi trebuit sa fie acest organism de decizie? In prima etapa, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Care, atentie, nu s-a intrunit. Desi Traian Basescu sustine ca s-a intrunit. In realitate, el a convocat la Cotroceni doar o componenta CSAT, respectiv serviciile secrete si, partial, institutiile de forta. Componenta politica, reprezentata in principal de prim-ministru, de ministrul de Externe si de ministrul de Interne, a lipsit. In acest moment, Romania nu are o strategie unitara.

 Dupa ce alternativele unei asemenea strategii ar fi trebuit sa fie elaborate la Cotroceni, Traian Basescu ar fi avut datoria, de fapt, obligatia elementara, de a face toate eforturile necesare in vederea realizarii unui consens national in jurul obiectivelor urmarite de Romania si a strategiilor de natura sa conduca la realizarea acestora.

Citește mai multe pe CorectNews

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News