Alba: Intervenţie a unui avion Spartan, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu
Un avion Spartan al Ministerului Apărării Naţionale acţionează miercuri pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de pădure şi litieră izbucnit în Munţii Vulcan, în judeţul Hunedoara, dar care s-a extins şi pe raza judeţului Alba, într-o zonă greu accesibilă.
"Din dispoziţia secretarului de stat şef al DSU, Raed Arafat, pentru localizarea şi lichidarea incendiului, a fost trimis în zonă un avion MapN Spartan", a informat prim-adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, locotenent-colonel Ovidiu Costea, scrie Agerpres.
Alături de prefectul de Alba, Dănuţ Emil Hălălai, locotenent-colonel Ovidiu Costea coordonează acţiunile de intervenţie din teren.
Izbucnit luni în Hunedoara, incendiul s-a extins, pe o suprafaţă de trei hectare, şi pe raza judeţului Alba, într-o zonă greu accesibilă.
ISU Alba intervine cu 12 pompieri şi două autospeciale cu capacitate mărită de trecere, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Abrud şi serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Abrud şi Ciuruleasa.
Potrivit ISU Hunedoara, incendiul din zona Buceş-Vulcan a afectat aproximativ 25 de hectare de litieră de pădure, propagarea flăcărilor fiind favorizată de vegetaţia uscată, prezentă din abundenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News