UPDATE Incendiu auto, belgian carbonizat într-o maşină
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
O persoană a fost găsită carbonizată de pompierii solicitaţi să intervină, duminică, pentru stingerea unui autoturism.

UPDATE

Potrivit primelor informaţii, ar fi vorba de un cetăţean belgian, în vârstă de 54 de ani, care ar locui în Cluj Napoca. Trupul carbonizat a fost găsit de pompieri pe bancheta din spate a maşinii. Autoturismul se afla în curtea unei clădiri care, potrivit localnicilor, ar aparţine Bisericii Reformate. Incendiul a avut loc pe raza localităţii Ighiu, de lângă Alba Iulia.

Oamenii nu ştiau că la adresa respectivă ar locui cineva. Se pare că bărbatul se afla într-o vizită în zonă.

Purtătorul de cuvânt al ISU 'Unirea', Alina Marescu, a declarat că, în urma unei solicitări venite prin 112, care reclama producerea unui incendiu la un autoturism, pompierii au intervenit pentru stingerea focului. La terminarea intervenţiei pompierii au constatat că în interiorul autoturismului se afla o persoană carbonizată, a adăugat oficialul citat.

Cazul a fost preluat de poliţie şi procuratură, pentru stabilirea identităţii victimei şi a împrejurărilor în care s-a produs incendiul.

[citeste si]

Purtătorul de cuvânt al 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel