Alba: Jucării din materiale reciclabile sau bucate preparate ca în Evul Mediu, la 'Noaptea Cercetătorilor'
Activităţile derulate la Alba Iulia de 'Noaptea Cercetătorilor Europeni' i-au atras în mod special pe cei mici, copiii având posibilitatea, printre altele, să asiste la diferite experimente desfăşurate în Laboratorul de Chimie al Universităţii '1 Decembrie 1918', să realizeze jucării din materiale reciclabile, dar şi să pătrundă în atmosfera medievală şi să guste, la propriu, din bucate pregătite după reţete specifice epocii.
Potrivit cercetătorului ştiinţific Beatrice Ciută, de la Universitatea din Alba Iulia, activităţile derulate aici au fost destinate publicului nespecialist, în special copiilor. 'Vrem să-i atragem înspre ştiinţă, spre cercetare', a afirmat aceasta. Organizaţi în grupuri de câte 20, copiii au urmărit nişte 'experimente mai amuzante' realizate în Laboratorul de Chimie. Cadre didactice de la Filologie au prezentat şi detaliat obiceiuri britanice, în special ce înseamnă 'ceaiul de la ora 5'. Departamentul de Istorie, Arheologie şi Muzeologie a realizat activităţi de reenactment culinar. Vizitatorii au putut să mănânce preparate gătite după reţete medievale, cum ar fi pere în aluat, plăcintă cu carne, tarte genoveze, plăcintă cu piersici sau cu prune. Copiii care au trecut vineri seara pragul Muzeului Naţional al Unirii au putut să realizeze diferite jucării din materiale reciclabile sau să coasă pe etamină. 'Avem un atelier de jucării din materiale reciclabile, din cutii de pizza, din cofraje de ouă, paie, diferite hârtii. Avem şi un atelier de cusături tradiţionale, unde facem, de exemplu, traiste cusute pe pânză de sac şi pe etamină. Copiii pot să picteze mărgele făcute din sare, apă şi făină', a explicat muzeograful Ioana Rustoiu. Un alt atelier organizat în cadrul evenimentului a fost destinat banilor, mai precis celor din antichitate, iar un altul referitor la prelucrarea osului. Tot la muzeu, publicul a putut viziona colecţia virtuală a sculpturilor romane, realizată prin proiectul 'Olympos 3D, de la zeii Olimpului la zeii Romei'. Un alt punct a fost la Museikon, unde doritorii au putut afla mai multe amănunte despre scrierea chirilică, dar şi să-şi exerseze talentul la pictură pe castane şi pe frunze. Prima ediţie a 'Nopţii Cercetătorilor Europeni' a avut loc în 2005.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News