Data publicării:
Alarmă la nivel planetar. Jumătate dintre gheţari vor dispărea până în 2100, în ciuda Acordului de la Paris
Unul din doi gheţari din întreaga lume se va topi până în 2100, în ciuda măsurilor luate ca urmare a Acordului de la Paris.
Gheţarul Northwestern din Alaska s-a retras cu aproape 10 km în ultimii 80 de ani, arată The Guardian, iar trendul este pe cale să se accelereze. Potrivit unor noi cercetări, jumătate dintre gheţarii de pe Terra se vor topi până în 2100, chiar dacă omenirea respectă toate măsurile climatice trecute în Acordul de la Paris. Mai grav este că jumătate din gheţarii care se vor topi vor fi pierduţi în următorii 30 de ani, arată sursa citată.
Conform cercetătorilor, dacă planeta se va încălzi cu cel mult 1,5 grade Celsius până în 2100, 49% dintre gheţarii existenţi se vor topi. Însă dacă încălzirea globală va continua în ritmul actual, ceea ce ar duce la o încălzire a planetei cu 2,7 grade Celsius, atunci 68% dintre gheţari vor dispărea complet.
Asta va duce la creşteri semnificative ale nivelului mărilor şi oceanelor, dar şi la întreruperea surselor de apă potabilă pentru 2 miliarde de oameni. De asemenea, va creşte riscul de inundaţii. Dacă planeta se va încălzi doar cu 1,5 grade Celsius, atunci nivelul mărilor va creşte în medie cu 90 mm până în 2100. Dar dacă încălzirea va creşte la 2,7 grade Celsius, atunci nivelul mărilor va creşte cu 115 mm.
Topirea gheţarilor montani contribuie cu mai mult de o treime la creşterea nivelului mărilor. Iar o mare din această topire este inevitabilă.
Unii dintre cei mai importanţi gheţari din lume vor dispărea până în 2050
Unii dintre cei mai faimoşi gheţari din lume, inclusiv cei din Munţii Dolomiţi din Italia, din parcurile Yosemite şi Yellowstone din Statele Unite şi de pe muntele Kilimanjaro din Tanzania, vor dispărea până în 2050 din cauza încălzirii globale, oricare ar fi scenariul referitor la creşterea temperaturilor de pe planeta noastră, potrivit unui raport UNESCO, informează Reuters.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care monitorizează circa 18.600 de gheţari situaţi în 50 dintre siturile incluse în patrimonul mondial, a precizat că o treime dintre aceştia urmează să dispară până în anul 2050.
În timp ce restul gheţarilor pot fi salvaţi prin menţinerea creşterii temperaturii globale sub pragul de +1,5 grade Celsius în raport cu era preindustrială, într-un scenariu în care emisiile nu sunt reduse, aproximativ 50% dintre aceşti gheţari din patrimoniul mondial ar putea dispărea în totalitate până în anul 2100.
Dispariţia gheţarilor UNESCO, extrem de vizibilă
Gheţarii din patrimoniul mondial, aşa cum sunt definiţi de UNESCO, reprezintă circa 10% din regiunile acoperite de gheţari la nivel mondial şi includ unii dintre cei mai cunoscuţi gheţari din lume, a căror dispariţie ar fi extrem de vizibilă, întrucât ei reprezintă puncte importante pentru turismul global.
Autorul principal al studiului, Tales Carvalho, a declarat pentru Reuters că gheţarii din patrimoniul mondial pierd în medie circa 58 de miliarde de tone de gheaţă în fiecare an - echivalentul volumului anual total de apă utilizat în Franţa şi Spania împreună - şi constituie aproape 5% din creşterea constatată a nivelului mării.
Tales Carvalho a spus că cea mai importantă măsură de prevenţie a topirii gheţarilor la nivel global ar fi reducerea drastică a emisiilor de dioxid de carbon.
Având în vedere micşorarea inevitabilă în viitorul apropiat a multor gheţari, UNESCO recomandă autorităţilor locale să acorde gheţarilor un loc central în cadrul politicilor lor prin implementarea unor măsuri de reducere a riscului de dezastru.
Dacă nivelul apei din lacurile glaciare creşte, acestea se pot revărsa şi pot provoca inundaţii catastrofice în aval, a spus Tales Carvalho, citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News