Circa 8.000 de tone de porumb suspectat a fi infestat cu aflatoxină au fost descoperite în depozitele unui cunoscut om de afaceri.
În depozitele directorului Cerealcom, Mihai Anghel, au fost găsite circa 8.000 de tone de porumb suspectat a fi infestat cu aflatoxină. Mihai Anghel susține că porumbul suspectat a fi infestat cu aflatoxină aparține recoltei de anul trecut, care nu a fost comercializat. Omul de afaceri a precizat că nivelul aflatoxinei descoperit la analizele preliminare depășeste cu un procent nivelul admis. În funcție de analizele ulterioare se va decide ce se va întâmpla cu porumbul infestat.
Cine este Mihai Anghel
Supranumit "latifundiarul din sudul țării", Mihai Anghel a fost, în 2012, pe locul doi în topul "Omul de Afaceri al anului". Firmele sale sunt în primele 20 pe județele Olt și Dolj, iar dintre ele Cerealcom face afaceri anuale de sute de milioane de lei.
Dacă "imperiul" omului de afaceri s-ar prăbuși, ar trage după el zeci sau poate chiar sute de firme mici și mijlocii, apreciază publicațiile de specialitate.
Anul trecut, Mihai Anghel a fost chemat la audieri, întrucât făcea parte dintr-un grup infracțional organizat. Patronul Cerealcom a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, contrabandă și spălare de bani, în domeniul operațiunilor comerciale cu cereale.
[gallery]Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol