Ajutor umanitar pentru persoanele afectate de incendiul din Miercurea Ciuc
Premierul Florin Cîțu a dispus distribuirea de alimente și alte bunuri necesare familiilor sinistrate în urma incendiului din data de 7 ianuarie, din Miercurea Ciuc.
Produsele acordate ca ajutor umanitar de urgență constau în alimente (ulei, zahăr, făină, conserve) și materiale de strictă necesitate (paturi, saltele, pături, saci de dormit etc.), sunt în valoare de peste 300.000 de lei și au fost scoase din rezervele de stat.
Decizia prim-ministrului va fi transpusă printr-o Hotărâre ce urmează să fie aprobată de Guvern. Reamintim că un incendiu violent a izbucnit în Miercurea Ciuc, joi, 7 ianuarie 2021, în urma căruia peste 250 persoane au rămas fără locuințe, transmite Guvernul României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News