Ajunul Bobotezei 2023, tradiții și superstiții. Cum îți poți afla destinul în această zi și ce trebuie să faci ca să ai noroc tot anul
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Ajunul Bobotezei 2023, tradiții și superstiții. Cum îți poți afla destinul în această zi și ce trebuie să faci ca să ai noroc tot anul / Foto: Pixabay, de Jeff Jacobs
Ajunul Bobotezei 2023, tradiții și superstiții. Cum îți poți afla destinul în această zi și ce trebuie să faci ca să ai noroc tot anul / Foto: Pixabay, de Jeff Jacobs
În articol afli care sunt tradițiile și obiceiurile românilor din Ajunul Bobotezei.

Pe 5 ianuarie, în calendarul ortodox 2023 este ajunul Bobotezei, o zi încărcată de tradiții, obiceiuri, dar și de o mulțime de superstiții. Ziua premergătoare marelui praznic al Botezului Domnului Iisus Hristos este rânduită de către Biserica Ortodoxă ca zi de post negru, scrie Alba24.ro. Astfel, se spune că cine va posti în ajun de Bobotează va avea noroc tot anul.

Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din anul bisericesc, alături de Înălţarea Sfintei Cruci prăznuită la 14 septembrie şi de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită la 29 august.

Ajunul Bobotezei, cum îți poți afla destinul în această zi

Potrivit tradiției, în ajunul Bobotezei românii fac mai multe ritualuri de aflare a destinului, din dorința de a-și afla viitorul. Mai exact, este ziua în care fetele nemăritate pot afla cu cine se vor căsători. Acestea îi cer preotului un fir de busuioc sfințit, plantă considerată a fi cu puteri magice. Dacă vor să-și afle destinul, fetele trebuie să țină post, să se roage și să pună sub pernă firul de busuioc. Se spune că așa își vor visa noaptea ursitul.

Tradiția este răspândită în multe zone din țară, fiind respectată de fiecare tânără care vrea să știe cu cine se va căsători. De asemenea, un obicei vechi spune că fetele tinere și femeile necăsătorite puneau busuioc la streașina casei sau pe pervazul geamului, iar dacă, a doua zi, îl găseau plin de chiciură, însemna că se vor mărita cu un băiat bogat.

O altă tradiție spune că fetele care pregătesc în ajunul Bobotezei o turtă din făină sărată cu apă și visează un bărbat care le aduce vis o cană cu apă, să le potolească setea, este, de fapt, ursitul lor.

De asemenea, pentru a-și visa alesul fetele trebuie să își lege pe degetul inelar un fir de mătase roșie și unul de busuioc cu care să doarmă la mână. Totodată, se spune că fetele care vor aluneca și vor cădea pe gheață în ajunul Bobotezei se vor mărita cu siguranță în acest nou an.

Ajunul Bobotezei, superstiții

În plus, în Ajunul Bobotezei există tradiția conform căreia preotul va trece pe la toate casele cu "Iordanul”"sfințind atât gospodăriile, cât și pe locuitorii acestora, scrie superstitii-traditii.ro.

Se mai spune, din bătrâni, că în noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele.

În ajun de Bobotează există și superstiția conform căreia dacă o femeie se împiedică și cade pe gheață , atunci,  în viitorul apropiat, va avea loc o căsătorie.

O altă superstiție ne mai spune că cine va strănuta în ziua de Ajunul Bobotezei va fi norocos în anul ce urmează.

Ajunul Bobotezei, superstiții legate de vreme

Totodată, în ajunul Bobotezei, există și o serie de superstiții referitoare la vreme, potrivit cărora:

- Dacă în ajunul Bobotezei e brumă pe pomi, vor fi poame multe;

- Dacă în ajun de Bobotează picură din streașină atunci va fi o vară ploioasă;

- Dacă ajunul Bobotezei este unul ploios atunci va fi un an ploios;

- În direcția în care va stropi preotul cu busuiocul muiat în agheasmă, de acolo vor veni ploile de peste an;

- Dacă în ajunul Bobotezei, când preotul umblă cu “Iordanul” prin sate, îi va scârți zăpada sub picioare, atunci va fi un an bogat și rodnic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel