Ajun Bobotează 2021. Mihai Voropchievici, ce trebuie să faci pentru a-ți visa ursitul
Numerologul Mihai Voropchievici a vorbit despre o tradiție valabilă pentru fetele care vor să își găsească ursitul.
„Se iau în părți egale făină, apă și sare. Pentru că n-ar putea mânca nimeni o pâine întreagă cu atât de multă sare, vă recomand să faceți o pâinică. Mâncați din ea înainte de culcare. Din cauza conținutului ridicat de sare, pe timpul nopții vi se va face sete. Se spune că un pahar cu apă, o cană cu apă veți primi de la ursit. Iar dimineață, când vă treziți, nu mergeți direct la o sursă puternică de lumină, mai stați puțin, să nu alungați visul. Așa vedeți mai clar cum e ursitul”, a explicat Mihai Voropchievici în cadrul emisiunii „Adevăruri Ascunse” de la Antena 3.
Sărbătoarea de Bobotează mai este cunoscută și sub denumirile de “Epifanie”, “Teofanie”, “Arătarea Domnului” sau “Descoperirea cuvântului Întrupat”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News