Data publicării:

Airbus, cea mai mare comandă de avioane din istorie: 50 de miliarde de dolari

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Grupul european Airbus a obţinut cea mai mare comandă de avioane, la un preţ de catalog de 49,5 miliarde de dolari, de la fondul de private equity, Indigo Partner, condus de celebrul Bill Franke, transmite Reuters. 

Acesta a plasat o comandă istorică pentru 430 de aeronave din familia A320neo - o versiune îmbunătăţită a celui mai popular avion de clasă medie produs de Airbus, profitând de cererea în creştere pentru călătorii cu firmele aeriene low-cost. 

Bill Franke, în vârstă de 80 de ani, a semnat comanda preliminară la Salonul aeronautic de la Dubai. Este una din cele mai mari tranzacţii din industrie şi cea mai mare comandă de avioane obţinută până acum de Airbus. 

Aeronavele vor ajunge la patru companii unde Indigo Partners deţine participaţii: Frontier Airlines (SUA), Volaris (Mexic), JetSmart (Chile) şi Wizz Air (Ungaria). 

Tranzacţia ar urma să fie finalizată până la sfârşitul anului. 

În primele nouă luni din acest an, profitul net al Airbus a crescut cu 2%, la 1,85 miliarde de euro, în timp ce veniturile au urcat cu 1%, la 42,95 miliarde de euro. 

În perioada ianuarie-septembrie, au fost livrate unui număr de 19 clienţi 90 de aeronave A320neo, a anunţat recent directorul general Tom Enders, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel