Data publicării:
Air France, în grevă. Viitorul companiei, în pericol.
Greva piloților de la compania Air France, începută săptămâna trecută, va continua și în zilele următoare, fapt pentru care mai mult de jumătate din zboruri au fost anulate. Pierderile înregistrate până acum au fost estimate la zeci de milioane de euro.
Reprezentanții companiei aeriene Air France au anunțat că 59% din zborurile programate pentru luni vor fi anulate ca urmare a continuării grevei piloților, care protestează față de planul de dezvoltarea a filialei low-cost Transavia.
Duminică, aproximativ 62% dintre zboruri au fost anulate, în condițiile în care piloții participă la grevă, informează AFP.
Acțiunile de protest au proovocat găuri uriașă în bugetul companiei, zilnic se pierd aproximativ 15 milioane de euro, iar guvernul de la Paris a avertizat că soarta companiei ”ar putea fi incertă” dacă sindicatele și conducerea acesteia nu ajung la un compromis, a relatat sursa citată.
În condițiile continuării grevei, care intră astfel în a doua săptămână, secretarul de stat francez pentru transporturi, Alain Vidalies a cerut conducerii societății și sindicatelor să se gândească serios la o soluție de compromis, altfel viitorul companiei Air France ar putea fi în pericol.
De asemenea, Vidalies le-a comunicat piloților că ”low-costul nu este o alegere, ci o necesitate impusă de realitatea pieței”, iar o companie cum este Air France, fragilă din punct de vedere economic, trebuie să se adapteze fenomenului de de dezvoltare a low-costului, aceasta fiind singura variantă.
Citește și: O companie aeriană și-a anunțat intrarea în România
Unul dintre motivele pentru care sindicatele au declanșat greva este teama că unii dintre piloți vor fi transferați la filiala low-cost Transavia, unde vor beneficia de condiții mai puțin favorabile. Conform planului de dezvoltare, această filială low-cost a grupului Air France — KLM, ce are deocamdată sedii doar în Franța și Olanda, va crea alte baze în Europa, unde va angaja personal pe plan local și se va constitui ca societate supusă legislației europene, nu celei franceze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News