AID solicită verificări şi eliminarea din magistratură a judecătorilor care încalcă grav principiile de drept şi iau hotărâri în baza unor presupuneri.
La aflarea, prin intermediul mass-media, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să efectueze cercetări, prin intermediul Inspecţiei Judiciare, în privința hotărârii judecătorilor din Vaslui prin care o femeie din Vaslui, unic întreţinător de familie, trebuie să supravieţuiescă, alături de fetiţa ei, cu 15 lei pe lună, după ce Judecătoria Vaslui a refuzat să îi acorde un ajutor public judiciar, PREZUMÂND că, având în vedere ocupaţia femeii, respectiv aceea de ospătar, "aceasta beneficiază şi de alte venituri decât cele declarate, acest aspect fiind de notorietate".
Invocând ajutorul public judiciar, care, potrivit legii, garantează accesul la Justiţie a persoanelor fără venituri sau cu venituri mici, femeia a solicitat scutirea de la plata taxei de timbru judiciar, pe motiv că veniturile lunare ale acesteia sunt în cuantum de 777 de lei şi are în întreţinere un copil minor. Solicitarea acesteia a fost respinsă de Judecătoria Vaslui, aceasta arătând că veniturile pe membru de familie sunt cu 88 de lei mai mult decât limita prevăzută de lege pentru scutirea de la plata taxei judiciare. Judecătoria a dispus totuşi reducerea taxei de timbru cu 50% şi a stabilit ca suma să fie plătită în 15 rate lunare.
Femeia a înaintat o nouă cerere în instanţă prin care a solicitat reexaminarea cererii privind acordarea ajutorului public judiciar, sperând să obţină măcar o eşalonare a ratelor pe termen mai lung, dar magistraţii Judecătoriei Vaslui au respins cererea, motivând în hotărârea judecătorească astfel: "Având în vedere ocupaţia reclamantei, respectiv aceea de ospătar, instanţa PREZUMĂ că aceasta beneficiază şi de alte venituri decât cele declarate, acest aspect fiind de notorietate. Este evident că plata ratei stabilite va îngreuna situaţia economică a familiei, însă nu până la limita prevăzută de lege".
Apelul AID
"Considerăm inacceptabilă luarea unei hotărâri de către o instanţă de judecată din România în baza unei presupuneri, a unei estimări şi solicităm, astfel, Consiliului Superior al Magistraturii să se aplece asupra procedurilor şi a deciziilor pronunţate, să verifice legalitatea acestora şi să ne transmită un răspuns cu privire la acest nou caz", transmit reprezentanții AID.
De asemenea, AID consideră lipsă de profesionalism şi cunoştinţe juridice, dar şi cinism, pe de o parte, invocarea unor plăţi informale nedeclarate legal, neînregistrate legal, la baza căreia nu a existat nicio expertiză comandată de magistrat, iar, pe de altă parte, prezumarea greutăţii situaţiei economice a unei familii "până la limita prevăzută de lege".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol