Ai vorbit cu cineva despre un anumit produs, apoi ai primit reclamă cu acesta, fără să-l fi căutat pe Internet? Sebastian Dobrincu explică: Nu îți ascultă nimeni telefonul
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Sebastian Dobrincu
Sebastian Dobrincu
Cel mai probabil, de multe ori vi s-a întâmplat să vorbiți cu cineva, de exemplu, despre un nou model de telefon, apoi Google să vă sugereze imagini cu acel produs, fără ca dumneavoastră să-l fi căutat anterior pe Internet.

Sebastian Dobrincu a explicat de ce se întâmplă acest lucru, punând accent pe ideea că nu suntem ascultați. Este vorba doar despre un algoritm pe care l-a explicat la „VIN DE-O POVESTE by RADU ȚIBULCĂ”.

„Nu vă ascultă nimeni. Nici nu ar fi nevoie să vă asculte nimeni cu telefonul pe masă. Este atât de avansat algoritmul încât nu este nevoie să fim ascultați prin telefon. Dacă noi doi suntem în aceeași încăpere și intrăm pe Instagram, pe baza IP-ului, au locația, știu că am fost împreună, dacă observă că ai mai fost împreună cu alți invitați pe la aceeași oră, știu că filmăm podcast, iar pe baza podcastului pot să își dea seama că am vorbit de Domeniile Davidescu și astfel pot apărea reclame cu acele vinuri. Nu este nevoie să ne asculte nimeni. Au atâtea informații... Este foarte avansat sistemul respectiv. Garantat nu ne ascultă nimeni”, a spus Sebastian Dobrincu 

Radu Țibulcă a spus că l-a șocat foarte tare că deși nu a căutat în viața lui rulote pe Internet, a primit reclame cu rulote.

„În 2020, eram cu un prieten și mi-a spus că vrea să mergem cu rulota. Am vorbit vreo jumătate de oră despre acest lucru. Apoi, prima dată când am deschis Facebook, aveam o reclamă cu o firmă care închiria rulote”, a spus Radu Țibulcă.

„Probabil el a căutat, cu o zi înainte, rulote pe Internet. Facebook și orice altă platformă unde vezi reclama știu că v-ați văzut și că probabil ați vorbit despre acest lucru. Apoi, probabil s-au uitat la interesele voastre comune. Ce-i place ăluia? Mașinile. Rulotele sunt tot un fel de mașini. Sunt atâtea chestii prin care pot face conexiuni extrem de precise încât nu au nevoie să te asculte. Le-ar fi mult mai greu să te asculte, să interpreteze mesajul, să îți dea reclame pe baza lor decât informația pe care o au deja. E scary treaba aceasta dacă stai să te gândești. E foarte înspăimântător”, a explicat Sebastian Dobrincu.

Sebastian Dobrincu este tânărul care a construit o companie de un milion de dolari în Statele Unite, cu clienţi precum Selena Gomez şi Justin Bieber.

Născut la Botoşani, dar cu educaţia finalizată în Bucureşti şi apoi la New York, Sebastian Dobrincu a creat, în SUA, o firmă care sincronizează platformele de social media. Tânărul spunea că ideea i-a venit atunci când a auzit o fată plângându-se că este atât de dificil să sincronizezi informaţiile şi postările de pe mai multe platforme.

Ulterior tânărul a început să se documenteze mai mult pentru această idee, să caute surse de finanţare, iar apoi a ajuns şi la momentul în care şi-a creat o echipă. Apoi a atras clienţi importanţi, precum Universal Studios, care reprezintă mulţi artişti în industria muzicală.

Tânărul a început să fie pasionat de IT încă de la vârsta de 8 ani, când a înţeles că în spatele jocului său preferat se află de fapt un cod şi a vrut să descifreze modul în care funcţiona acesta.

Odată ajuns în SUA, a reuşit să atragă atenţia şefilor Facebook şi Apple pe care i-a şi întâlnit, considerând aceste momente foarte importante în viaţa sa



„M-am întâlnit cu Mark Zuckenberg, de la Facebook, am reuşit să schimb câteva vorbe cu el. Mi-a dat super multă încredere, că sunt pe calea cea bună, că are un ţel ceea ce urmez. M-am întâlnit şi cu şeful Apple, Tim Cook. A fost o super experienţă faptul că am reuşit să interacţionez la vârsta mea cu asemenea oameni, mi-au dat încredere în mine că pot să reuşesc în ceea ce îmi propun. De acolo doar mi-am urmat instinctul", a povestit Sebastian Dobrincu.

Interesul crescut al pieţei pentru soluţia creată de compania sa a făcut ca aceasta să aibă o dezvoltare foarte rapidă. În prezent, tânărul lucrează şi la alte proiecte, tot în domeniul social media, în care a cooptat şi persoane din România.

„În industria tech trebuie să fii autodidact. Consider că dacă într-adevăr eşti motivat şi eşti conştient de abilităţile tale, la un moment dat te automotivezi şi reuşeşti să excelezi pe orice plan îţi doreşti", a mai spus Sebastian Dobrincu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel