Se spune că animalul care țipă cel mai mult este maimuța urlatoare neagră. Strigătul lui poate călători peste 5 km prin jungla densă din America de Sud. Ea face acest lucru din mai multe motive. Primul este de a-și proteja teritoriul și al doilea de a alerta grupul de posibile riscuri și amenințări. Totul are un scop și un sens în lumea animalelor, chiar și țipetele.

Nu același lucru se întâmplă pe teritoriul ființelor umane. De ce strigăm la oameni? În general, strigătul este o funcție expresivă cu care să transmită surpriză, frică, furie sau indignare. De asemenea, folosim acest mecanism pentru a-i avertiza pe alții de pericol, la fel ca în regnul animal. Dincolo de aceste mecanisme, un astfel de act este deplasat.

Cu toate acestea, sunt cei care nu pot vorbi fără să strige, care, din lipsă de argumente, atacă cu vocea la o mie de decibeli. Și, de fapt, aceste dinamici sunt dăunătoare pentru cei care sunt victimele acestor izbucniri care rănesc și îngrijorează. 

Ce se poate face în aceste circumstanțe? Mulți vor concluziona că cea mai bună strategie este să părăsești acești oameni cât mai curând posibil. Cu toate acestea, este bine să luați în considerare în avans și alte strategii, poate mai puțin radicale.

Comunicarea și emoțiile noastre atunci când mintea se prăbușește

Este de înțeles, nimănui nu-i place când altcineva ridică vocea. Într-un fel, este ceva ce știm din copilărie. Când volumul difuzorului crește, simțim stres, frică sau furie. 

Adevărul este că nu este neobișnuit să ridici vocea în mijlocul unui conflict și când emoțiile devin mai intense. În mod previzibil, nu ne adresăm celor dragi în același mod atunci când suntem calmi, comparativ cu când simțim o oarecare frustrare. Țipătul formează, de asemenea, un fel de catharsis emoțional și uneori este greu de reglat.

Potrivit La Mente e Meravigliosa, cercetările de la Universitatea din Zurich afirmă că există cel puțin 6 tipuri de țipete la oameni și toate sunt mediate de încărcătura noastră emoțională. Sunt momente în care, în timp util, emoțiile ne ”răpesc” și acea zonă cea mai reflectivă a creierului nostru se ”blochează” în acel moment.

Problema vine atunci când împărtășim viața cu o persoană care folosește țipetele ca formă de comunicare. În aceste cazuri, este evidentă o formă de abuz care ar trebui abordată și oprită.

De ce țipă partenerul meu la mine când ne certam?

”Ai putea să vorbești cu mine fără să țipi?”

Este foarte probabil ca mai mult de o persoană să fi rostit această frază de nenumărate ori oricui ridică vocea. Și de obicei se sustrage de la răspuns. De fapt, este obișnuit ca, departe de a-și asuma responsabilitatea pentru propriul comportament, ei îi atribuie celuilalt responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. Pentru că cei care folosesc țipetele ca formă de comunicare nu îl văd întotdeauna ca pe o problemă.

Motivul pentru care nu vrei să conștientizăm această dinamică distructivă într-o relație se poate datora mai multor factori. 

Să îi analizăm:

• Acesta este cineva care a crescut într-o familie care obișnuia să țipe tot timpul.

• La fel, a avea părinți abuzivi crește hipervigilența, explozia aproape în orice moment din cauza acelei traume latente neabordate.

• Credem că a avea o tulburare de stres posttraumatic, de exemplu, favorizează întotdeauna mai multe reacții emoționale în care filtrarea reflexivă sau rațională este neglijată.

• Rezistență scăzută la frustrare, intoleranță de negat.

• Sunt cei care văd discrepanța ca pe o formă de amenințare și reacționează cu violență. 

• Managementul defectuos emoțional este prezent și în multiple probleme mentale, cum ar fi tulburarea de personalitate limită.

• Poate exista și o altă realitate mai problematică. Uneori, există oameni cu un nivel foarte scăzut de empatie, care sunt obișnuiți să-și reverse furia asupra celorlalți. Țipatul devine o resursă cu care să-l slăbești pe celălalt și să-ți impuni puterea.

Ce pot face dacă partenerul meu ridică mereu prea mult vocea?

Dacă partenerul meu țipă la mine când ne certăm și această practică este o constantă, acea relație este în criză. Acest lucru se datorează faptului că nimeni nu poate experimenta sau tolera atât de mult stres, oboseală și agresiune emoțională.

Să ne amintim că ridicarea constantă a vocii atunci când ești iubit este o formă de agresiune psihologică și, prin urmare, ceva ce nu putem tolera. Asta înseamnă că ar trebui să ne distanțăm și să rupem instantaneu această legătură?

În cazul în care conviețuirea este corectă, respectuoasă și pierde puncte doar în timpul discuțiilor și discrepanțelor, merită abordată problema. 

1. Dacă strigi, nu există comunicare

În momentul în care partenerul tău ridică vocea în mijlocul unei certe, fă-l să înțeleagă că această dinamică nu este nici utilă, nici admisibilă. Ultimul lucru pe care ar trebui să-l facem este să-l imităm, să strigăm mai tare. Evităm această situație și recurgem la tăcere atunci când tonul lui este agresiv și disproporționat de ridicat.

2. Întreabă-l de ce folosește țipetele.

”De ce trebuie să ridici vocea când comunici? Cum te simți când ne luptăm? Vedeți discrepanțele dintre noi ca pe o formă de amenințare?” Investigăm de ce partenerul nostru trebuie să recurgă la țipete, măcar încercăm să-l facem să facă un exercițiu de conștientizare de sine.

3. Cereți schimbări în modul în care comunică și încurajează-le empatia

Nimeni nu merită să trăiască într-o relație în care țipătul este o constantă. Explică-i partenerului tău cum se simte când țipă la tine, empatizează-l cu tine. Spuneți clar că nu puteți continua în această dinamică și, prin urmare, trebuie să comunicați mai bine.

Încurajează-l să meargă la terapie dacă este copleșit de astfel de situații și nu știe să-și gestioneze emoțiile.

4. Dacă nu vedeți nicio modificare, luați o decizie

Dacă partenerul meu țipă la mine și nu răspunde cererilor mele de schimbare sau empatizează cu ceea ce mă simt, va trebui să iau o decizie.

Este adevărat că este greu să lași în urmă o formă de comunicare la care, eventual, ai fost educat. Totuși, mai devreme sau mai târziu, cei care ridică vocea trebuie să-și dea seama de efectele nocive ale acestui obicei.

În cazul în care partenerul nu dorește să facă nimic pentru a gestiona o astfel de dinamică dăunătoare, depinde de noi să ne gândim la ceea ce ne dorim pentru viața noastră. Evităm să întărim gândirea magică și ideea că la un moment dat se va schimba. Pentru că dacă nu a făcut-o deja, nu o va face niciodată.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News