Ai maşină şi televizor la domiciliu? Poţi suferi un atac de cord!
Sportul şi plimbările în aer liber versus condusul maşinii şi privitul la televizor. Studiul Interheart realizat de cercetătorii din Suedia, Canada şi Statele Unite ale Americii aduce noi perspective asupra celor două activităţi.
Autor: Anca Murgoci
Dacă aveţi o maşină şi un televizor acasă puteţi suferi un atac de cord, mai ales în ţările cu venituri mici şi mijlocii. Cu toate acestea, dacă faceţi mult sport veţi diminuna acest risc indiferent în ce ţară trăiţi.
Studiul Interheart realizat cu 29.000 de persoane din 262 de centre din Asia, Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Australia, America de Nord, America de Sud sublinează cât de periculos este sedentarismul pentru sănătate. Rezultatele au fost publicate în European Heart Journal.
Rezultatele au arătat că cei care fac mişcare la serviciu, într-o cantitate moderată, au un risc redus cu 22%, iar în cazul celor cu activitate fizică mai puţină riscul scade cu 11%. Cei care fac sport în timpul liber au un risc mai mic cu 13-24%, în funcţie de intensitatea activităţilor sportive.
Experţii spun că persoanele care au maşină şi televizor au un risc mai mare cu 27%, decât cei ce nu le deţin. Un procent mare de persoane ce trăiesc în ţări cu venituri mici au slujbe sedentare şi fac puţin sport în timpul liber. În ţările cu venituri medii şi mari, activitatea fizică este mai intensă, informează 20minutos.es.
„Aceste diferenţe privind activitatea fizică au fost mai pronunţate în zona timpului liber. Acest lucru poate fi explicat prin diferenţele de educaţie, factorii socio-economici şi climă. E prea puţin probabil ca indivizii să facă activităţi sportive în timpul liber în zonele tropicale ori foarte fierbinţi”, a declarat autorul studiului.
Citiţi şi:
Moartea unei persoane dragi îţi poate provoca un infarct
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News