Ai grijă să nu cazi! Ildikó Gasparik: De când am început dezbaterea, 30 de persoane au suferit o fractură de fragilitate, vom pierde șase
În fiecare an, pe 20 octombrie, este marcată Ziua internaţională a osteoporozei, o problemă de sănătate ce poate fi prevenită şi tratată, însă deseori neglijată până când apar simptome supărătoare şi urmări nedorite. Ildikó Gasparik, președinte ASPOR, a vorbit despre prevenția primară.
Osteoporoza este o afecţiune în care densitatea osoasă şi calitatea osului sunt reduse. Pe măsură ce oasele devin mai poroase şi mai fragile, riscul de fractură este mult crescut. Pierderea osoasă are loc discret şi progresiv. Osteoporoza reduce semnificativ calitatea vieţii pacientului, de aceea diagnosticarea precoce este extrem de importantă.
„De când am început această întâlnire, aproximativ 30 de persoane au suferit o fractură de fragilitate, vom pierde șase persoane, 15 își vor pierde mobilitatea și independența. Ca reprezentant al unei asociații de prevenire, aș puncta pe scurt câteva elemente din prevenția primordială și primară. 90 la sută dintre fracturile de șold sunt legate de căderi. Deci, dacă vrem să identificăm cu o mai mare precizie, să țintăm persoanele care vor suferi o fractură de șold, atunci trebuie să avem niște tehnici care iau în considerare și alte elemente, precum performanța musculară și riscul de căderi”, a spus Ildikó Gasparik, președinte ASPOR.
„A fost subliniată importanța educației, dar nu pot să exagerez în a insista pe importanța promovării activității fizice, care e, practic, singurul mod de a acumula o masă atât osoasă, cât și musculară. Revin la prevenția primară și secundară, practic identificarea a celor care au condițiile deja adunate, au boala, dar încă nu s-a manifestat, nu au avut ghinionul să cadă și să aibă o fractură”, a zis Ildikó Gasparik.
„După ce doamna conferențiar Cojan a ridicat problema schimbării de paradigmă, aș adăuga și eu că, în condițiile schimbării demografice pe care le cunoaștem cu toții, prevalența bolilor invalidante, mai ales a poverii acestora, impune un model diferit de abordare, mai eficient al problemelor. Recomand și promovez o abordare a unui grup de lucru din care fac și eu parte la OMS, și anume: mobilizarea resurselor proprii, a capacității intrinseci a individului, să țintăm nu doar ceea ce ne lipsește, ci și ceea ce avem și poate fi dezvoltat, explorat și îmbunătățit”, a conchis Ildikó Gasparik.
Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului „Traseul pacientului cu osteoporoză – de la prevenție la management de excelență”, organizat de Societatea Română de Endocrinologie, în parteneriat cu DC Media Group, cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă împotriva Osteoporozei.
Traseul pacientului cu osteoporoză – de la prevenție la management de excelență
Citește și...
Cifre îngrijorătoare: Osteoporoza, boală cronică. Cătălina Poiană: „Trebuie să începem de la schimbarea stilului de viață”. Apa pe care e bine să o alegi
Prof. Dr. Cătălina Poiană, președintele Societății Române de Endocrinologie, a explicat de ce osteoporoza reprezintă o prioritate de sănătate publică.
Osteoporoza este o boală cronică și reprezintă o problemă de sănătate publică. „Trebuie să începem de la schimbarea stilului de viață”, a transmis Cătălina Poiană, președintele Societății Române de Endocrinologie. „Pacientul cu osteoporoză era privat de faptul că nu avea o piramidă a stilului de viață și a alimentației, eram obișnuiți cu piramida mediteraneană de alimentație, cu tot felul de intervenții. La ora actuală, și pentru pacientul cu osteoporoză există niște elemente foarte clar studiate și recomandate cu privire la tipul de dietă, aportul de calciu. Baza piramidei este reprezentată de apa minerală bogată în calciu, care poate să fie administrată și pacienților care sunt la risc de a face litiază renală, ceea ce este, într-adevăr, o noutate. Stratificarea alimentelor în funcție de conținutul lipidic, de conținutul grăsimilor nesănătoase, dar toate coroborate cu o activitate fizică susținută. Se recomandă pacienților care sunt la risc de pierdere de masă osoasă și de fractură cel puțin 30-40 de minute de exercițiu fizic, de trei, patru ori pe săptămână”, a spus Cătălina Poiană.
„Osteoporoza este o prioritate de sănătate publică. Cifrele sunt îngrijorătoare! Peste 200 de milioane de femei au osteoporoză la nivel mondial. Din păcate, mai puțin de una din cinci e diagnosticată cu osteoporoză și mai puțin de una din trei e tratată, chiar dacă apare și o fractură osteoporotică. Acest lucru nu se întâmplă doar în zona de Est, ci și zona de Vest. Este adevărat că la ei acest lucru s-a mai ameliorat, prin prevenția secundară”, a precizat Cătălina Poiană.
„Dincolo de toate aceste lucruri, osteoporoza este o boală cronică, ceea ce înseamnă că necesită tratament îndelungat. Cifrele arată că mai puțin de jumătate dintre femei rămân pe terapie undeva la șase luni de la inițierea acesteia, ceea ce este o problemă. Sunt mulți factori care influențează o aderență scăzută la tratament, țin de pacient, de relația cu medicul, de comorbiditățile pacientului, de zone socio-economice”, a explicat președintele Societății Române de Endocrinologie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News