Ai dormit și nu te-ai odihnit deloc? Medicul Alin Popescu explică de ce: Regula pe care mulți nu o respectă
Te plângi că ai un somn greu? Simți că nu te odihnești?
Medicul Alin Popescu a explicat de ce. Care sunt greșelile pe care le facem atunci când spunem că nu am avut un somn odihnitor?
„Cel mai greu se digeră carnea de oaie. Carnea de oaie se duce în patru ore. Carnea de miel și vită se duc în trei ore. Alte alimente mai ușoare se digeră în două ore. Dacă ai mâncat drob, este nevoie de trei ore pentru digestie. Dacă mănânci o salată boeuf cu puțină maioneză, pe două felii de pâine prăjită, poți apoi, la o oră jumate după, să mănânci iar”, a zis medicul Alin Popescu.
„După ce mâncăm, trebuie să mai lăsăm cel puțin două ore și jumătate până mergem la culcare. Există o regulă pe care mulți nu o respectă... din păcate. Niciodată nu trebuie să mergi la culcare cu stomacul plin. În loc ca organismul să își încarce, cu adevărat, bateriile pentru a doua zi, își face digestia. Și normal că a doua zi ne mirăm ce somn agitat am avut, ce prost am dormit. Dormitul prost vine de la faptul că fie este prea frig, fie prea cald în cameră, vine de la faptul că am stomacul plin, că este camera neaerisită, plină de fum eventual de la țigările arse. Un somn prost mai este și din cauza unei saltele prea moale, de la o pernă prea mare etc”, a mai spus medicul la DC News, DC News TV și DC Medical.
VEZI ȘI: Fumezi? Cum arată viitorul tău. Dr. Alin Popescu: Așa cred că vor sta lucrurile / video - https://www.dcnews.ro/fumezi-cum-arata-viitorul-tau-dr-alin-popescu-asa-cred-ca-vor-sta-lucrurile-video_912537.html
Alin Popescu este medic primar medicină sportivă, absolvent al Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Dr. Carol Davila” București (promoția 2000). Are competență în management sanitar și apifitoterapie. Este licențiat, de asemenea, în chimie – fizică (1997) și psiho-sociologie (2003). Este absolvent al cursurilor de master “Managementul antrenamentului sportiv” și „Managementul sănătații publice și al serviciilor de sănătate”.
VEZI ȘI: Postul catolic sau ortodox? Care e mai echilibrat? Aflăm răspunsul de la medicul Alin Popescu / video - https://www.dcnews.ro/postul-catolic-sau-ortodox-care-e-mai-echilibrat-aflam-raspunsul-de-la-medicul-alin-popescu-video_912519.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News