Aglomerație pe Valea Prahovei. IGPR recomandă folosirea rutelor alternative
Circulația rutieră se desfășoară în coloane, duminică, pe sensul spre munte, între localitățile Nistorești și Comarnic, cât și pe sensul de coborâre din stațiuni, între Predeal și Bușteni.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, duminică la amiază, pe DN 1 Valea Prahovei, se circulă în coloană pe sensul de urcare spre Brașov, între localitățile Nistorești și Comarnic, județul Prahova, dar și pe sensul de coborâre, între stațiunile Predeal și Bușteni.
Polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să acorde atenție efectuării manevrelor de la volan, să păstreze distanţa de siguranță între mașini şi să se asigure la schimbarea direcţiei de deplasare, dând dovadă de calm și respect față de ceilalți participanți la trafic.
Pentru evitarea aglomerației, șoferii pot folosi ruta alternativă de pe DN 1A: Brașov – Cheia – Ploiești – Autostrada A3 – București, scrie Mediafax.
Titi Aur, despre momentul în care un șofer începe să se creadă "STĂPÂNUL LUMII". Când apare primul accident. "Nu îi învață nimeni!"
Titi Aur susține că după ce își ia permisul de conducere, un șofer ar trebui să meargă neapărat să facă și o școală de conducere defensivă pentru a învăța să conducă în siguranță. "În general, șoferul începător nu face accident grav în primele 2-3 luni, încă este prudent, încă merge încet", avertizează Titi Aur, afirmând că abia apoi șoferii încep să se creadă "stăpânii lumii" pe șosele.
"M-ați întrebat de sfaturi pe care le dau viitorilor cursanți. După ce face școala de șoferi, așa cum e în România, că alta nu avem din păcate, să vină obligatoriu la un curs de conducere defensivă. Nu la Titi Aur neapărat, oriunde se face, dar unde se face de calitate, nu să își ia doar o diplomă, ci să meargă într-un loc unde se fac cursuri de calitate pentru a învăța cu adevărat să conducă. După ce își ia permisul, de preferat sau recomandat. După ce a luat permisul și după ce are un pic de experiență, după ce conduce o lună, două, trei, ca să i se ducă mâinile și picioarele pe comenzile mașinii oarecum din reflex, că la început încă te uiți unde e pedala de frână, după asta, e recomandat să vină la un curs de conducere defensivă pentru că, în general, șoferul începător nu face accident sau nu face accident grav în primele 2-3 luni, încă este prudent, încă merge încet. Accidentul apare după 6 luni, după un an, când cel de la volan se crede stăpânul lumii, nu este suficient de pregătit, nu are experiența kilometrilor, dar deja începe să simtă mașina și atunci apare și pericolul. Nefiind pregătit din școala de șoferi și am demonstrații, în școlile din România nu devii șofer, devii doar posesor de permis de conducere, deci următorul pas este să vină la școala de conducere defensivă.", a declarat Titi Aur (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News