Data publicării:
Aglomerație pe DN 1, Valea Prahovei. Rute alternative, recomandate de polițiști
Polițiștii le recomandă șoferilor să folosească rute alternative și să evite Valea Prahovei. Se circulă deja în coloană.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 Valea Prahovei se circulă în coloană în localitatea Comarnic, de la km. 102+500 pe sensul Ploiești către Brașov.
În stațiunea Sinaia se circulă în coloană de la km 124+500 până la 126, iar în stațiunea Bușteni de la km 127 până la 130+600 pe sensul catre Brașov, iar pe sensul către București, de la km 136 până la km 130.
Rute alternative
Pentru DN 1 Brașov - Ploiești – București, pot fi folosite ca alternative, pentru deplasarea autoturismelor, următoarele artere rutiere:
- DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – Autostrada A3 – București;
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – A1 – București;
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște – DN 71 – București;
- DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.
Recomandările polițiștilor
”Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor, să adapteze viteza condițiilor de trafic și de drum, să nu se angajeze în depășirea coloanelor de autovehicule, să manifeste respect pentru ceilalți participanți la trafic, asigurându-se corespunzător înaintea efectuării oricărei manevre de schimbare a direcției, semnalizând totodată această intenție”, recomandă polițiștii într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News