Data publicării:

Aglomeraţie la PTF Nădlac II. Şoferii de camioane au aştepta chiar şi 10 ore

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Problemele privind aglomeraţia de la frontiera cu Ungaria, în cazul traficului greu, se menţin şi marţi, când coloana de automarfare este de 14 kilometri pe autostradă, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, unde se aşteaptă cel puţin zece ore pentru controlul documentelor.

Aplicaţia online a Poliţiei de Frontieră care monitorizează timpii de aşteptare la graniţe arată că la PTF Nădlac II se aşteaptă 600 de minute pe sensul de ieşire din România, pe cele patru artere deschise pentru traficul greu. La Vărşand şi Nădlac I, şoferii de camioane trebuie să aştepte o oră. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că doar la Nădlac II au fost verificate, la ieşirea din ţară, în ultimele 24 de ore, 1.700 de camioane.

Site-ul Poliţiei de Frontieră menţionează aceleaşi cauze, precizate şi luni, pentru timpii mari de aşteptare, respectiv 'număr mare de mijloace de transport marfă prezentate la control' şi faptul că 'autorităţile de frontieră maghiare efectuează verificări amănunţite asupra fiecărui mijloc de transport'. Într-un comunicat de presă remis, luni, de Poliţia de Frontieră, se mai menţiona că, 'începând cu 1 noiembrie a.c., autorităţile de frontieră maghiare verifică achitarea amenzilor pentru sancţiunile contravenţionale aplicate pe teritoriul Ungariei (exemplu: neplata taxelor de drum), de către conducătorii mijloacelor de transport marfă'.

Conform poliţiştilor Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac, aflaţi la faţa locului, coloana de automarfare de pe autostrada A1, înainte de PTF Nădlac II, este de 14 kilometri, marţi dimineaţă. Din această cauză, traficul rutier se desfăşoară în continuare cu mare dificultate, între Pecica şi Nădlac. Automarfarele staţionează atât pe banda de urgenţă cât şi pe prima bandă de mers a autostrăzii, pe anumite porţiuni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel