Data publicării:

AGERPRES prezintă documentarul Descoperă România cu Peter Hurley la Cinema Muzeul Țăranului

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Documentarul „Descoperă România cu Peter Hurley”, realizat de redacția Video a AGERPRES, va fi difuzat la Cinema Muzeul Țăranului din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, la data de 12 decembrie, ora 19:30 și la data de 13 decembrie, ora 17:30.

După 15 ani lucrați în publicitate, timp în care a promovat tot felul de bunuri către români, irlandezul Peter Hurley, stabilit în țara noastră, a hotărât să promoveze  românilor bunul numit România. Nu e doar o călătorie, nu e doar o aventură, așa cum el nu e doar un străin venit pe meleaguri românești. Un irlandez, care iubește această țară, a plecat în 2012, pe jos, de la Săpânța până la Muzeul Țăranului Român din Capitală. A scris mai apoi o carte despre oamenii care l-au primit fără să-i ceară nimic în schimb. În drumul său, pas cu pas, Peter Hurley descoperă ce înseamnă România reală, țara care l-a primit cu brațele deschise.

La finalul proiecției de luni, 12 decembrie, publicul va avea ocazia să participe la o sesiune de Q&A cu Peter Hurley, precum și cu producătorul documentarului, Camelia Moise. Intrarea este liberă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel